Din gura copiilor şi a celor ce sug la ţâţă, Ţi-ai scos o întăritură de apărare. Psalmii 8:2
Fetele şi nepoţii noştri au venit din California în Colorado ca să ne vadă pe mine şi pe soţul meu. Tocmai am petrecut împreună o zi frumoasă la munte şi prin magazinele din Estes Park, un orăşel situat la intrarea în Parcul Naţional Munţii Stâncoşi. Copiii erau obosiţi şi flămânzi şi dornici să ne întoarcem acasă. Dar era duminică seara târziu şi traficul era aglomerat, fiindcă se întorceau mulţi turişti de la munte. Ne opream din metru în metru. Dinspre bancheta din spate răsuna din când în când un oftat sau o văicăreală. Întrebările obişnuite: „Cât mai e până acasă?” „Am ajuns?”
Deodată s-a auzit o sirenă. Când am oprit la semafor, o maşină de poliţie a trecut în viteză pe lângă noi. Am pornit uşor la drum, pentru că în faţă se vedeau multe lumini clipitoare. Părea că se produsese un accident. Copiii n-au mai scos un sunet.
În timp ce ne apropiam de luminile clipitoare, am observat o maşină în şanţ şi o maşină a poliţiei oprită în apropiere. Puţin mai departe, avusese loc încă un accident, mai grav. Asistenţii de pe ambulanţă aşezau o persoană pe o targă. Puţin mai departe, se întâmplase un accident de motocicletă. O persoană era întinsă pe asfalt şi primea îngrijiri medicale.
Tăcerea adâncă a fost întreruptă la un moment dat de o voce slabă dinspre bancheta din spate:
– Cred că ar fi bine să ne plecăm toţi capul şi să închidem ochii – în afară de mami, sigur, pentru că ea e la volan – şi să ne rugăm pentru oamenii accidentaţi.
Am plecat capul, am închis ochii şi micuţa Charlotte de opt ani a făcut o rugăciune simplă, dar frumoasă: L-a rugat pe Isus să fie cu oamenii aceia, să-i ajute să nu-i doară foarte tare şi ca toţi să fie bine.
Eram cu toţii epuizaţi, dornici să ajungem acasă şi poate că ne-am pierdut puţin răbdarea din cauză că se făcuse târziu. Dar niciunuia dintre noi, adulţii, nu ne-a venit ideea de a ne ruga pentru victimele accidentului. Mi-am amintit atunci versetul care spune că „le va mâna un copilaş”.
Nu e de mirare că Isus ne-a îndemnat să ne facem ca nişte copilaşi, dacă vrem să intrăm în împărăţia cerului (Matei 18:3)! Credinţa simplă şi încrederea, precum şi dispoziţia de a da mărturie despre credinţa noastră aşa cum a dat Charlotte sunt motivele de rugăciune pentru astăzi şi pentru fiecare zi.
Sharon Oster
