Înainte ca să Mă cheme, le voi răspunde; înainte ca să isprăvească vorba, îi voi asculta! Isaia 65:24
Într-o zi, când mă întorceam acasă după ce rezolvasem nişte treburi în oraş, m-am oprit cu maşina în dreptul căsuţei poştale din faţa casei ca să ridic corespondenţa înainte de a parca în garaj. Am găsit în cutiuţă o notificare din partea administraţiei locale pentru achitarea unui impozit pe proprietate pe care ştiam că nu îl datoram. Impozitul meu era deja plătit de proprietar din contul meu de depozit special. De ce mi-au trimis mie această notificare? m-am întrebat. Şi chiar acum când am fost nevoită să fac nişte renovări care m-au uscat de bani? După şocul iniţial, am început să mă rog pentru călăuzire.
De-abia trecuse de ora trei după-masă şi m-am gândit că s-ar putea să mai prind la telefon o cunoştinţă de la impozite, fiindcă programul era până la ora 5. Am sunat-o ca să-i prezint situaţia. Din nefericire, a trebuit să vorbesc cu câteva colege de-ale ei din alte departamente şi să aştept mult pe fir şi nu am reuşit decât să-i las un mesaj pe mesageria vocală.
Îi mulţumesc Domnului pentru cuvintele de încurajare: „Nu vă îngrijoraţi de nimic, ci în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu” (Filipeni 4:6). În seara aceea am dormit bine, deşi îmi amintesc că în alte ocazii din viaţă n-am închis un ochi frământându-mă de unde să mai tai ca să pot achita taxele la timp.
Am început să-I mulţumesc lui Dumnezeu pentru banii pe care mi-i oferise pentru înlocuirea covorului din camera de sus, precum şi pentru alte lucrări şi schimbări costisitoare, dar necesare. Consumasem toţi banii pentru situaţiile de urgenţă şi asta în mai puţin de un an!
A doua zi l-am sunat pe proprietarul meu, dar nu mi-a răspuns. Am fost tentată să-mi pierd cumpătul, dar am continuat să-I mulţumesc lui Dumnezeu pentru făgăduinţa că-mi va da pace (versetul 7) şi pentru sfatul Lui de a mă ruga neîncetat (1 Tesaloniceni 5:17). A treia zi, m-a sunat în sfârşit angajata cu care încercasem să iau legătura.
Într-o ocazie, Isus l-a trimis pe Petru să plătească o taxă cu un ban găsit în gura unui peşte (Matei 17:27); În cazul meu, Dumnezeu nu a plătit în felul acesta, dar mi-a purtat de grijă, prin cunoştinţa mea şi prin contul meu de depozit, ca de obicei.
Dumnezeu te va susţine şi îţi va da pace în orice dificultate prin care treci!
Cora A. Walker