lată, Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el şi el, cu Mine. – Apocalipsa 3:20
Am un nepoţel foarte simpatic, care în curând va împlini doi ani. II iubesc enorm. Cum îl văd, cum vreau să-l iau în braţe, să-l strâng la piept şi să vorbesc cu el pe limba lui. Nu există sentiment mai plăcut decât acela pe care-l am când îl văd cum îşi întinde braţele mici către mine. Ne petrecem timpul vorbind şi povestind. Nu înţeleg prea bine ce-mi spune, dar nici nu contează prea mult, fiindcă noi doi avem o relaţie foarte specială. Ne uităm mult timp la pozele de pe telefonul meu sau de pe aparatul de fotografiat. (Nu le pot şterge, chiar dacă le-am păstrat mult timp pe computer, fiindcă lui îi plac atât de mult!) Uneori colorăm, citim sau ne jucăm cu maşinuţe; ne distrăm de minune!
Dar, uneori, când îl chem să vină la mine, îşi întoarce capul în cealaltă direcţie şi îşi ascunde faţa în umărul mamei lui sau fuge şi se ascunde după piciorul ei, pentru că nu mă vrea. Pentru o secundă, respingerea lui mă doare. Trebuie să mă retrag şi să-i dau timp să se reîmprietenească cu mine. De obicei, ne reîmprietenim repede şi avem iarăşi momentele noastre speciale. Cu toate acestea, există şi situaţii în care nu ne reîmprietenim. Atunci rămân un simplu observator – mă uit, dar nu pun mâna – şi relaţia noastră are de suferit.
Ultima oară când mi-a întors spatele m-am gândit la relaţia mea cu Isus. De câte ori a fost El nevoit să facă un pas înapoi şi să aştepte până am vrut să petrec timpul cu El din nou? De câte ori I-am îndurerat inima fugind la o distracţie pământească, în loc să alerg la El pentru linişte sufletească? De câte ori a bătut la uşa inimii mele şi nu L-am lăsat să intre? L-am lăsat să fie doar un observator!
Nu vreau să-L tratez aşa, pentru că, atunci când nu-mi petrec timpul împreună cu El, pierd enorm de mult. Pierd când nu meditez la bunătatea pe care mi-a arătat-o şi la multele Sale binecuvântări. El ştie ce spun chiar şi atunci când cuvintele şi gândurile mele sunt încurcate, de neînţeles pentru ceilalţi. Parcă-L văd cum îmi zâmbeşte, aşa cum îi zâmbesc şi eu nepotului meu atunci când îmi spune nişte vorbe înţelese doar de el. Mi-am făcut obiceiul să-i spun lui Isus în fiecare zi că vreau să-L cunosc mai bine.
Isus este şi prietenul tău! Dumnezeu Tatăl este tăticul tău. Ei vor să petreacă timp împreună cu tine. Vrei să-I primeşti astăzi şi să ai o relaţie specială cu Ei, mai importantă decât orice altă relaţie?
Mona Fellers
