Căci Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace, şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde. – leremia 29:11
Nepotul nostru a hotărât să lucreze pe timpul verii în Huntsville, înainte de a se întoarce la liceu, în Atlanta. Fratele său, Andrew, a venit cu el, pentru a ne ţine companie mie şi soţului meu. Pe la mijlocul verii, ne-am hotărât să mergem în vacanţă la Cascada Niagara. În doar câteva zile, Anthony urma să împlinească şaptesprezece ani, iar şeful său i-a sugerat că ar putea să-şi ia liber pentru acea zi specială. I-am reamintit lui Anthony că lucra acolo de mai puţin de două săptămâni şi că nu era potrivit să-şi ia liber atât de devreme. Anthony a insistat, spunând că era totul în regulă, deoarece şeful lui era deja impresionat de etica sa de lucru.
În dimineaţa zilei de 3 iulie, ziua aniversării lui Anthony, totul părea că merge bine. Anthony şi Andrew au rămas acasă cu soţul meu, care se odihnea în pat, în vreme ce eu aveam de rezolvat probleme prin oraş. Cât timp eram plecată, am primit un telefon care avea să ne schimbe vieţile pentru totdeauna. Era un telefon din partea lui Anthony.
– Bunico, spuse Anthony, s-a întâmplat ceva cu bunicul!
Anthony sunase deja la urgenţe. În câteva minute am ajuns acasă şi l-am găsit pe soţul meu stând pe marginea patului, simţindu-se slăbit. Ambulanţa a sosit. După ce l-au evaluat, ne-au sfătuit să mergem la urgenţe.
Pe când ajungeam la spital, soţul meu mă privea, dar nu putea să vorbească. O asistentă a strigat disperată:
– O, nu, bătăile inimii au scăzut la treizeci pe minut!
Soţul meu făcea un uşor atac de cord şi avea convulsii. Deşi nu mai avusese probleme cu inima înainte, a fost internat în spital şi a stat acolo şase zile. I-am anunţat pe membrii familiei, pe prieteni şi pe cei din grupa noastră de rugăciune şi i-am rugat să înceapă să mijlocească pentru vindecarea soţului meu. Dumnezeu este atât de minunat şi întotdeauna oportun. În următoarele câteva luni, s-au văzut îmbunătăţiri în starea de sănătate a soţului meu.
Reflectând asupra situaţiei prin care am trecut, îmi dau seama că Anthony şi Andrew au sărbătorit ziua de 3 iulie prin rolul pe care l-au jucat în salvarea vieţii bunicului lor. În vreme ce eu eram mai îngrijorată de etica muncii, Dumnezeu avea deja totul aranjat conform voinţei Lui. Promisiunea din leremia 29:11 a căpătat şi mai mult sens pentru mine în urma acestei experienţe. Îl laud pe Dumnezeu pentru grija Sa şi modul oportun în care a acţionat.
Doamne, dă-ne inimi care să Te lase întotdeauna pe Tine să ne conduci vieţile!
Vivian E. Brown
