Domnul nu Se uită la ce se uită omul; omul se uită la ce izbeşte ochii, dar Domnul Se uită la inimă. – 1 Samuel 16:7
Când ne-am mutat în Florida, unul dintre lucrurile pe care ştiam că ni le dorim era o casă cu piscină. Aşadar, aproape că nici nu luam în considerare casele fără piscină. Una dintre casele pe care le-am văzut avea uşi ascunse, care îţi dădeau impresia că zona de curte din spatele casei era o extensie a livingului. Ne plăcea faptul că era un spaţiu foarte deschis, dar nu era nicio piscină. O a doua casă pe care am văzut-o era mai mică, dar avea piscină. Am cumpărat casa cu piscină.
Ne place foarte mult noua noastră casă. Din faptul că avem piscină am învăţat multe lecţii.
În primul rând, îngrijirea unei piscine presupune multă muncă. Piscina noastră este acoperită, cu toate acestea tot trebuie să ne luăm timp pentru a aduna frunzele şi alte materiale de pe suprafaţa apei. Trebuie să facem lucrul acesta zilnic. Altfel, în weekend, ar arăta oribil. Dacă nu este curăţată, piscina nu poate fi folosită.
În al doilea rând, îngrijirea unei piscine necesită timp şi atenţie. Trebuie să fim atenţi la nivelul apei, pentru ca acesta să nu ajungă prea scăzut sau prea ridicat. Dacă nivelul apei scade prea mult, se poate arde motorul pompei piscinei. Dacă nivelul apei este prea ridicat, apa se poate revărsa şi poate inunda curtea casei. Dacă nu se păstrează un nivel potrivit al apei, piscina de asemenea nu poate fi folosită.
În cele din urmă, trebuie să verificăm nivelul pH-ului apei (nivelul de alcalinitate şi de aciditate). Dacă nu verificăm acest lucru şi dacă nu folosim substanţele potrivite, apa va căpăta o nuanţă interesantă de verde, pe care fetele mele o numesc „verde de culoarea supei de mazăre”. Nici în acest caz piscina nu poate fi folosită.
A avea o piscină şi a îngriji o piscină sunt două lucruri total diferite. Tot la fel, a mărturisi că eşti creştin şi a fi creştin sunt două lucruri total diferite. Spun despre mine că sunt creştin, dar, dacă nu mă îngrijesc de relaţia mea cu Dumnezeu, mă mint pe mine însămi. Dacă nu îmi iau timp să citesc şi să studiez Biblia, nivelul vieţii mele spirituale scade, iar eu voi lua decizii fără călăuzirea lui Dumnezeu – o reţetă sigură pentru dezastru. Dacă nu mă rog şi dacă nu-I permit Duhului Sfânt să-mi acopere natura păcătoasă, când oamenii vor căuta să vadă reflexia lui Dumnezeu în viaţa mea, aceasta va fi tulbure. Astfel, aşa cum o piscină neîngrijită este de nefolosit, la fel şi eu voi fi nefolositor ca creştin.
Îngrijirea zilnică de care are nevoie piscina mea îmi aminteşte de nevoia mea de a trăi în Hristos, astfel încât să pot fi o sursă de apă curată, revigorantă şi vie – care va reflecta în mod clar dragostea Lui.
Tamara Marquez de Smith