Căci Dumnezeu, care a zis: „Să lumineze lumina din întuneric”, ne-a luminat inimile, ca să facem să strălucească lumina cunoştinţei slavei lui Dumnezeu pe faţa lui Isus Hristos. – 2 Corinteni 4:6
Eu şi soţul meu preferăm vremea mohorâtă atunci când călătorim pe distanţe lungi vara – nu avem dureri de cap de la faptul că strângem din ochi paisprezece ore la rând. Totuşi, când vremea este înnorată, sufletele noastre nu sunt cu adevărat fericite. Cu câţiva ani în urmă, într-o zi înnorată de iulie, am pornit la drum într-o călătorie lungă. Larry a pus ultimele bagaje în portbagajul maşinii şi a îngrămădit o pernă în spatele scaunului din dreapta faţă, în cazul în care pasagerul ar dori să tragă un pui de somn. Am pus la pachet sendvişuri, morcov tăiat beţe şi sticle de apă în lada frigorifică. Am încuiat şi am plecat spre Nord, sperând să ajungem acasă la fiul nostru în trei zile.
Trei ore, 303 kilometri: Whitecourt, Alberta. Ne oprim, ne întindem, luăm micul dejun şi facem schimb la şofat. Vremea înnorată continuă. Cinci ore şi 59 de minute, 625 kilometri: Beaverlodge, Alberta. Trecem uşor pe lângă o sculptură de 4,5 metri înălţime a unui castor. A început să plouă. Am hotărât să nu facem nicio fotografie. Şapte ore şi un minut, 714 kilometri: Dawson Creek, British Columbia, începutul autostrăzii Alaska. Ploaia se oprise de o oră, dar eram plictisiţi şi apatici din cauza vremii mohorâte. Eu trag un pui de somn, în timp ce Larry conduce. Şapte ore şi 30 de minute, 765 kilometri: Cerul continuă să fie gri. Suntem aproape de Taylor, British Columbia, când mă trezesc.
– Îmi place mereu să privesc valea adâncă pe măsură ce coborâm spre Peace River, îi spun eu lui Larry.
El sugerează să facem un picnic pe partea opusă.
Dau din cap aprobator, aşteptând cu nerăbdare să coborâm, dar apoi privesc platoul.
– Uită-te! strig eu încântată şi arăt spre câmpul de rapiţă din depărtare. Cerul e acoperit complet de nori, dar câmpul este auriu. Străluceşte. În ciuda zilei gri, mohorâte, câmpul de flori străluceşte, înviorând peisajul până la linia orizontului. Nu reflectă lumina, ci pare cumva să o creeze din interior.
De-a lungul anilor, m-am gândit adesea la acel câmp de rapiţă. Şi eu vreau să strălucesc, nu doar în concediu, ci şi când am un teanc de eseuri pe care trebuie să le notez. Nu doar când sunt cu prietenii sau când sărbătoresc naşterea unui nepot, ci şi când fac cumpărături, când duc gunoiul, când particip la o şedinţă de comitet sau am de luat o decizie grea.
Nu vreau doar să reflect bucurie; vreau ca bucuria să facă parte din viaţa mea, astfel încât să strălucească din sufletul meu.
Denise Dick Herr
