Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului, încrede-te în El şi El va lucra. – Psalmii 37:5
Când sora mea mi-a spus despre o invitaţie pe care a primit-o din partea autorului cărţii pe care o citea, am fost curioasă. Autorul îi invita pe cititori să povestească în scris despre trecutul lor, despre felul cum Dumnezeu le schimbase vieţile, pentru slava Sa, în ciuda trecutului lor. M-am gândit că era o idee extraordinară, dar nu eram sigură dacă să particip şi eu cu povestea mea. Ştiam că nu aveam o poveste atât de interesantă sau de emoţionantă precum ale multora dintre participanţi. Mă întrebam chiar dacă merita efortul.
Pe când citeam invitaţia autorului, am dat peste literele mărunte de la final. Paragraful explica faptul că cei ale căror poveşti aveau să fie alese nu primeau nicio retribuţie. Indiferent de cât de mulţi bani s-ar fi scos pe carte, eu – în calitate de autor – nu aveam să primesc decât un exemplar al cărţii. Nimic altceva. Am ezitat. Nu am nicio problemă în a-mi folosi darul pe care mi l-a dat Dumnezeu pentru a contribui la programe care să-i ajute pe alţii. Dar, în acest caz, compilatorul cărţii va fi cel mai probabil plătit – doar compilatorul.
Când am început să ezit cu privire la a scrie sau nu în această carte. Prietenul meu – Duhul Sfânt – mi-a adus în minte o întrebare: „Pentru cine scrii tu, de fapt?” A trebuit să mă gândesc serios la această întrebare. Dacă aş fi scris cu adevărat pentru Dumnezeu, faptul că nu eram plătită nu ar fi contat absolut deloc. Ideea că aş fi putut atinge viaţa altei persoane prin povestea vieţii mele şi faptul că şi alte persoane aveau să afle despre bunătatea lui Dumnezeu erau singurele elemente de care trebuia să ţin cont. Da, voi încredinţa lucrarea aceasta în mâna Domnului şi să se facă voia Sa.
Deoarece termenul de predare pentru autori era 31 mai, am început să-mi numesc proiectul „31 mai”. Când alte proiecte surpriză au apărut, a trebuit să amân pentru o vreme proiectul „31 mai”. Deoarece acest proiect era unul despre care voiam să vorbesc cu Dumnezeu şi pe care doream să I-l încredinţez, nu m-a deranjat amânarea. La vremea la care m-am apucat să lucrez la acest proiect, mi-am dat seama că atitudinea mea faţă de el se schimbase total.
După ce am încredinţat această lucrare în mâna Domnului, El m-a ajutat să înţeleg că proiectul „31 mai” nu era lucrarea mea; era darul Lui pentru mine.
Am fost recunoscătoare pentru faptul că El mi-a folosit mâinile ca parte a lucrării pentru împărăţia Sa.
Maxine Young
