Cel ce adevereşte aceste lucruri zice: „Da, Eu vin curând.” Amin! Vino, Doamne Isuse! – Apocalipsa 22:20
Mami, cât mai este până la întâlnirea de tabără?” întreba Jeremy în fiecare an iarna, la scurt timp după sărbătorile de iarnă. Întreba în fiecare an până când înţelegea cum funcţiona calendarul şi până când putea să-şi dea seama şi singur. Katrina şi Jessica, surorile lui mai mici, îi călcau pe urme, punând aceeaşi întrebare de câteva ori în timpul iernii şi în timpul lunilor de primăvară. Toţi trei aşteptau cu nerăbdare întâlnirile de tabără în fiecare an. Era un moment special al anului, când erau lăsaţi să zburde pe mai bine de 120 de hectare de teren la Valley Vista, puteau să alerge peste tot cu prietenii, pe mulţi dintre ei nevăzându-i decât o dată pe an. Participau la întâlnirile pentru copii, învăţau despre Isus, înotau, se jucau, dormeau şi o luau de la început ziua următoare. Erau zece zile de fericire. Se terminau parcă prea repede. Ne făceam bagajele şi plecam acasă.
Şi în fiecare an, de obicei pe drumul de întoarcere de la întâlnirea de tabără, auzeam întrebarea: „Mami, cât mai e până la sărbătorile de iarnă?” Iar eu le răspundeam: „Şase luni, adică 180 de zile.” Apoi, din când în când, în timpul lunilor de vară şi de toamnă, întrebarea revenea: „Cât mai e?” Toţi trei aşteptau cu nerăbdare sărbătorile de iarnă din fiecare an. Era acel moment special când puteau să-şi viziteze rudele de departe. Se jucau cu verişorii, se gândeau la cadourile pe care le vor primi, învăţau despre Isus, se jucau în zăpadă, se minunau de luminiţele frumoase, în ochii lor se putea citi fericirea pură. Mult prea repede perioada aceea devenea istorie, iar noi puneam deoparte luminiţele şi decoraţiunile până anul următor. Apoi, în câteva zile, apărea întrebarea: „Mami, cât mai e?”
Aceste două întrebări au rămas de atunci întipărite în mintea mea ca arătând către cele mai importante două evenimente din vieţile copiilor mei. Momente speciale, pe care până astăzi copiii mei (şi eu împreună cu soţul meu) le aşteaptă cu nerăbdare în fiecare an (chiar dacă suntem mult mai în vârstă acum).
Mai este o întrebare pe care am pus-o din nou şi din nou. Sper că şi copiii mei au adresat-o. Sper chiar că şi tu ai adresat-o. Iată cum sună: Tată, cât mai este până când vom fi cu toţii în ceruri cu Tine? Rugăciunea mea este ca fiecare dintre noi să aştepte acea zi cu şi mai mult entuziasm decât aşteptau Jeremy, Katrina sau Jessica întâlnirile de tabără sau sărbătorile de iarnă.
Kathy Pepper
