Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor. – Galateni 5:22,23
Odată, pe când strângeam fonduri ca voluntar la o şcoală locală, am observat (deşi nu am auzit) cum un profesor îşi certa elevul preadolescent în prezenţa mamei acestuia. Mama era de asemenea voluntară, iar profesorul i-a chemat pe ea şi pe fiul ei în sala lui de clasă. Pe când ieşeau de la acea întâlnire în trei, am privit faţa descurajată a băiatului şi am văzut-o pe mamă cum îşi ştergea lacrimile. Şi-au încheiat lucrul la strângerea de fonduri, dar situaţia lor îmi producea în continuare tristeţe. M-am strecurat lângă mamă şi i-am dat o îmbrăţişare, fără să o întreb de ce plânge.
Puţin mai târziu am avut ocazia de a-l aborda pe profesor între patru ochi.
– Şi eu am fost profesoară, i-am spus calm. Şi am fost şi părintele unui copil entuziast odată, dar care acum este un fiu risipitor.
Cum profesorul mă asculta cu o atenţie precaută, am continuat:
– Încă de mic, fiul meu a făcut tot ce a putut pentru a fi de ajutor. Dar o profesoară dintr-o şcoală creştină a înţeles greşit ajutorul pe care el îl oferea altor elevi, interpretându-l ca fiind un comportament nepotrivit în clasă. Odată chiar l-a dus în baia fetelor pentru a-i trage o palmă la fund şi a-l acuza de neascultare. Apoi a refuzat să-l treacă clasa la finalul anului şcolar. A vorbit cu alţii despre fiul meu, dar niciodată cu mine.
Cum profesorul nu dădea pe faţă vreo urmă de dezinteres, am dezvoltat ideea:
– Aşa că anul următor mi-am înscris fiul la o şcoală de stat. I-am scris de asemenea şi unui jurnalist care avea o rubrică de sfaturi creştine şi care, într-un fel, a devenit un activist pentru cauza fiului meu şi a altora ca el, care au fost trataţi greşit de profesori. Eforturile jurnalistului au fost răsplătite în sensul apariţiei unei noi stipulări care le cerea celor care doreau să predea în şcoli parohiale să parcurgă un curs de psihologie a copilului. Din nefericire, fiul meu va purta mereu o cicatrice adâncă a rănii provocate de acea profesoară.
L-am rugat sincer pe ascultătorul meu să se poarte cu blândeţe cu elevii săi şi cu familiile acestora. Mai târziu în aceeaşi zi, l-am văzut chemându-l pe elev şi pe mama lui pentru a doua oară în clasă. De această dată, toţi au ieşit zâmbind din sala de clasă.
În Galateni 5, Pavel a enumerat blândeţea printre roadele Duhului Sfânt. Ca urmare a faptului că ţi-ai cultivat roada blândeţii şi ai atins o inimă, pe chipul cui ai putea să aşezi un zâmbet astăzi?
Consuelo Roda-Jackson
