După cum trupul fără duh este mort, tot aşa şi credinţa fără fapte este moartă. – lacov 2:26
Tradus din perspectiva credinţei şi a faptelor, textul spune cam aşa: cu cât acţionezi mai mult conform credinţei tale, fie ea cât de mică (asemenea unei seminţe de muştar!), cu atât mai mult vei simţi nevoia să cauţi principiile care îţi susţin credinţa. De fapt, profesorii de limbi străine din prezent încep prin a exersa sau a exemplifica, printr-o varietate de mijloace, o problemă de gramatică sau de vocabular, şi apoi explică teoria gramaticală din spatele ei (dacă nu este deja evidentă pentru elev). Când procedăm aşa, elevii înţeleg deja pe jumătate conceptul din spatele folosirii limbii, şi trebuie să explicăm mult mai puţin. Dacă explicăm mai întâi teoria, elevii cred că ştiu deja cum să o folosească şi sunt mai puţin motivaţi de a vedea nevoia folosirii limbii.
Acelaşi principiu se aplică credinţei şi faptelor şi explică de ce există elevi avizi ai Bibliei, care pot recita texte şi rugăciuni, dar trăiesc o viaţă destul de diferită acasă, în familiile lor. Sindromul vieţii duble care îi afectează pe creştini din vremuri imemoriale este o problemă de înţelegere greşită a relaţiei strânse dintre credinţă şi fapte. Nu înseamnă că trebuie să-i trimitem pe oameni să studieze Biblia şi mai mult, ci că trebuie să-i încurajăm să pună în practică puţinul pe care îl ştiu şi-l înţeleg despre Dumnezeu, aşa cum este descoperit în Isus Hristos, în orice aspect al vieţii lor, dar mai ales când nu sunt la biserică. Exercitarea acelei credinţe de dimensiunea unei seminţe de muştar va face din studiul Bibliei un lucru nu doar plăcut, ci extrem de necesar.
Motivaţia umană şi perseverenţa au ca rezultat roadele minunate şi greu obţinute ale învăţării unei limbi străine. De la Turnul Babei încoace, învăţarea unei limbi străine, atât în teorie, cât şi în practică, presupune mult efort. În viaţa de creştin totuşi, coordonarea perfectă a credinţei (teoria) cu faptele (practica) poate veni doar de la Cel Desăvârşit, în care mila şi adevărul, „dreptatea şi pacea se sărută” (Psalmii 85:10). Echilibrul Lui perfect între teorie şi practică poate aduce un echilibru spiritual asemănător în vieţile noastre. Nici prea multă teorie, pentru a nu uita cât de necesară este practica, dar nici prea multă practică, pentru ca acţiunile şi cuvintele noastre să nu devină goale, fără adevărul şi onestitatea dătătoare de viaţă. Armonia perfectă dintre credinţă şi fapte vine din faptul că-L invităm pe Isus Hristos în vîaţa noastră de zi cu zi, Ii permitem să pătrundă în toate ungherele existenţei noastre, pentru a ne aduce viaţa şi lumina pe care întunericul nu le poate birui.
Lourdes Morales-Gudmundsson
