Luaţi seama dar să faceţi aşa cum v-a poruncit Domnul, Dumnezeul vostru; să nu vă abateţi de la cele ce a poruncit El nici la dreapta, nici la stânga. – Deuteronomul 5:32
Nu sunt o iubitoare de cai. Uneori, în concediu, mai călăresc şi îmi place, dar nu e ceva ce fac în fiecare weekend. Din primele două experienţe cu caii am învăţat mult!
Când aveam aproape unsprezece ani, şcoala mea a organizat un festival. În cadrul acestui festival, chiar puteai încerca să călăreşti. Îi urmărisem pe alţi copii călărind si calul părea destul de docil. Probabil că fusese ales chiar din acest motiv. Aşadar, fiind o fire aventuroasă, am hotărât să plătesc pentru o tură cu calul. Ei bine, în momentul în care m-am urcat pe cal, aceasta a pornit cu viteza luminii. Am văzut un gard de care ne apropiam şi, ţinând la biata mea viaţă, mi-am zis: Asta e! Voi cădea chiar în momentul în care calul acesta va încerca să sară peste acel gard. Dar se pare că nu ştia să sară, spre uşurarea mea, şi cumva proprietarul a reuşit să controleze calul, întâmplarea m-a zguduit. Nu era nicio explicaţie pentru fuga calului decât aceea că voia să meargă acasă, deoarece pentru el fusese o zi lungă.
A doua experienţă pe care am avut-o cu un cal a fost în timpul lunii de miere. Eu şi proaspătul meu soţ am hotărât să facem o plimbare călare la o fermă din apropiere. Mulţi oameni veniseră în ziua aceea şi fiecăruia i se dădea un cal despre care fermierii credeau că este potrivit pentru el. Am urcat pe cai şi apoi nu l-am mai văzut pe soţul meu. Calul pe care eram eu a luat-o la sănătoasa spre casă, nerăbdător să se odihnească şi să mănânce ceva. Eu am ajuns prima la fermă. Vă puteţi imagina cât de nerăbdător era calul acela să ajungă acasă. Nu avea decât un gând în minte: să ajungă acasă cât mai repede posibil!
Aceste experienţe mi-au reamintit textul din Deuteronomul, unde ni se spune: „Să nu vă abateţi… nici la dreapta, nici la stânga” (Deuteronomul 5:32). Trebuie să rămânem pe drumul nostru, ascultându-L pe Dumnezeu şi nepermiţând nimănui să ne convingă să facem ceva greşit. Asemenea calului care era hotărât să ajungă acasă, şi noi trebuie să rămânem pe calea lui Dumnezeu, orice s-ar întâmpla.
Rugăciunea mea pentru fiecare dintre noi este să rămânem concentraţi pe Cuvântul lui Dumnezeu şi pe scopul pe care El îl are pentru viaţa noastră.
Clair Sanches-Schutte