Ferice de cei ce-şi pun tăria în Tine, în a căror inimă locuieşte încrederea. – Psalmii 84:5
În timp ce conduceam spre casă cu fiul meu cel mai mic, Dakota, stând pe bancheta din spate a maşinii la mâna a doua pe care tocmai o luasem, prin minte îmi treceau tot felul de gânduri stresante.
Eram în luna martie, o lună care pe noi ne făcea să scoatem mulţi bani din buzunar. Aproape jumătate dintre cei din familia noastră erau născuţi în martie şi mai era şi luna în care ne făceam de obicei concediul. Deşi această lună era o provocare de fiecare dată, anul acela avea să fie mai greu decât până atunci. Tocmai ne cheltui-serăm toate economiile pentru a cumpăra o maşină. În plus, eram foarte aglomerată la serviciu, iar faptul că încercam să mă împart între serviciu şi casă începea să mă epuizeze.
– Mami, îmi întrerupse Dakota gândurile, aş vrea să-I mulţumesc lui Isus pentru această maşină.
Abia atunci mi-am dat seama că toate lucrurile care mă stresaseră erau de fapt lucruri pentru care trebuia să fiu recunoscătoare. Eram cu adevărat binecuvântaţi să avem în sfârşit o a doua maşină. Eram binecuvântată să am un loc de muncă, o casă, o familie. Eram de asemenea binecuvântată pentru că puteam să-mi iau concediu în mod regulat. Mai important era faptul că eram binecuvântată prin fiecare persoană din viaţa mea a cărei zi de naştere trebuia s-o sărbătorim luna aceea. Dintre acestea, una era chiar a iubitului meu fiu.
De-a lungul anilor, am preţuit lecţia pe care fiul meu mi-a dat-o în ziua aceea, reamintindu-mi că fiecare situaţie din viaţă poate fi văzută în două moduri: prin lupa îngrijorării sau prin lupa recunoştinţei. Unii ar putea spune că nu ar trebui să folosim cuvântul binecuvântare pentru lucrurile bune din vieţile noastre, deoarece acest lucru ar însemna că cei care au mai puţin nu sunt la fel de favorizaţi de Dumnezeu. Nu sunt de acord. Astăzi am mai puţin decât aveam atunci când am învăţat lecţia recunoştinţei. Cu toate acestea, îndrăznesc să spun că sunt mai binecuvântată acum decât eram atunci. Sănătatea nu îmi mai permite să lucrez cu normă întreagă, dar sunt binecuvântată că nevoile noastre continuă să fie împlinite în ciuda venitului nostru redus. Poate că avem parte de concedii mai simple, de cadouri aniversare mai mici (sau mai creative) şi de maşini cu slabe speranţe să fie înlocuite curând. Dar suntem binecuvântaţi cu timp împreună ca familie, cu zile de naştere de aniversat şi cu maşini care continuă să funcţioneze.
În fond, binecuvântările nu ar trebui măsurate după mărimea darului, ci după recunoştinţa beneficiarului.
Lori Futcher
