Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi. Căci cu ce judecată judecaţi, veţi fi judecaţi. – Matei 7:1,2
Am tras cu ochiul prin draperia de la fereastra laterală a uşii de la intrare şi m-am uitat nerăbdătoare spre aleea din faţa casei. Curând avea să apară o maşină care ne aducea un câine nou, pentru a-l evalua în vederea unei posibile adopţii. De curând, ne luaserăm la revedere de la ciobănescul nostru german, lucru care lăsase un gol imens în inima mea. O maşină de teren cu logoul One Step at a Time [Pas cu pas] a parcat în faţa casei noastre. O doamnă drăguţă a coborât şi a deschis uşa din spate a maşinii. Un frumos ciobănesc german a sărit cu prudenţă de pe bancheta din spate. Câinele s-a uitat lung în ochii mei, ca şi cum ar fi vrut să întrebe: „Mă vei păstra?” Curând avea să stea la picioarele mele şi să-mi înghiontească mâna pentru a-l mângâia pe capul moale. A fost dragoste la prima vedere. După o perioadă de probă de două zile, am hotărât să-l păstrăm pe Angel.
La scurt timp după ce i-am oferit un cămin lui Angel, am început să observăm că are ceva probleme. La început sărea peste gardul din spatele curţii fără probleme. Apoi, ori de câte ori îl duceam afară, pe veranda din spate, se rezema de uşă şi tremura cu orele. Încerca de câte ori putea să o fugărească pe pisica noastră bătrână, Moomba, dar, în timp şi cu răbdare, au devenit prieteni. Angel era de asemenea excesiv de protector. Ori de câte ori venea cineva în vizită, el se rezema de picioarele mele, tremurând şi mârâind dacă persoana respectivă se mişca. În cele din urmă, după câteva luni, am apelat la o persoană specializată, care să vină să ne ajute.
După câteva vizite şi câteva şedinţe de lucru, am fost încântaţi să observăm îmbunătăţiri. Am hotărât să-l contactez pe fostul proprietar al lui Angel, pentru a afla mai multe despre povestea lui. Mi s-a spus că eram a patra familie cu care a locuit într-o perioadă de doi ani, câţi avea atunci, şi că a fost abuzat. Am înţeles atunci de ce venise la noi cu probleme nerezolvate. Eram bucuroşi că fusesem răbdători şi că îl ajutasem să-şi revină. A devenit un animal de companie minunat.
Când mă gândesc la Angel, îmi amintesc cât de uşor ne este să-i judecăm pe oameni. Le privim comportamentul şi-i catalogăm drept ciudaţi, răi sau nepotriviţi, fără să ne luăm timp să îi cunoaştem şi să ne împrietenim cu ei. Trecutul lor poate ascunde răni adânci, care le influenţează faptele. Poate că aceşti oameni se comportă aşa deoarece se simt singuri, le este frică sau sunt trişti. Să ne rugăm ca să nu trecem cu vederea ocazia de a ne împrieteni cu ei sau de a-i încuraja cu răbdare, ajutându-i astfel să-şi schimbe comportamentul.
Isus cu siguranţă asta a făcut pentru fiecare dintre noi!
Rose Neff Sikora
