Vă voi da o inimă nouă şi voi pune în voi un duh nou; voi scoate din trupul vostru inima de piatră şi vă voi da o inimă de carne. – Ezechiel 36:26
Sunt plină de uimire şi respect când văd miracolul transformării care are loc în viaţa unei persoane murdare şi păcătoase, atunci când Dumnezeu devine Prietenul şi Mântuitorul ei. Viaţa mea este un exemplu al unei astfel de schimbări extraordinare.
Asemenea celor doi „fii ai tunetului” din Biblie – ucenicii lui Hristos, loan şi Iacov (Marcu 3:17) – mânia era problema mea.
Acesta era un lucru foarte evident înainte să-L accept pe Isus ca Domn şi Mântuitor al meu. Îmi plăcea să fiu înconjurată de oameni, dar nu puteam să tolerez anumite lucruri din partea nimănui. O mică greşeală de-a celorlalţi mă făcea să mă aprind. Mânia care îmi era stârnită de greşelile celorlalţi putea să fie atât de intensă, încât să mă facă să ripostez, să insult şi să pronunţ cuvinte rele la adresa unei anumite persoane. Când mă confruntam cu o situaţie neplăcută sau când egoul meu era afectat, mânia care se năştea în mine era precum apa clocotită care năvăleşte şi stropeşte pe toţi cei care se află în apropiere.
Când am început să studiez Biblia şi cartea Hristos, Lumina lumii, de Ellen White, o carte despre viaţa lui Isus, am aflat mai multe despre noul meu Prieten, Isus Hristos. Ce m-a fascinat au fost blândeţea şi modestia Lui. Maniera în care Se purta cu oamenii m-a impresionat profund şi mi-a atras atenţia. El trata oamenii întotdeauna cu dragoste, nedorind să-i rănească. Când le spunea anumite adevăruri, o făcea cu dragoste şi amabilitate.
S-a trezit în mine dorinţa de a fi asemenea lui Isus. Aşadar, mi-am promis că-mi voi controla mânia şi că voi fi bună cu cei care mă vor răni. Dar realitatea tristă era că, cu cât încercam mai mult, cu atât eşuam mai mult. Eram dezamăgită de mine însămi. Eram însă pregătită să fac orice pentru a-mi învinge mânia şi pentru a fi asemenea lui Isus.
Apoi, într-o zi, în timp ce citeam Biblia, am găsit pasajul din textul de astăzi: „Vă voi da o inimă nouă şi voi pune în voi un duh nou; voi scoate din trupul vostru inima de piatră şi vă voi da o inimă de carne” (Ezechiel 36:26). Dumnezeu a promis că va face acest lucru pentru mine!
Am rămas uimită să descopăr că lucrarea de transformare este a lui Dumnezeu. Mi-am dat seama că este o minune!
Omobonike Adeola Sessou