Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd. – Evrei 11:1
Într-o zi de la sfârşitul lui noiembrie, familia noastră s-a hotărât să patineze. Ne-am luat patinele din dulapul de sub scări şi am luat-o în jos de pe deal pe zăpada care devenea roz deoarece reflecta scurtul apus din Alberta. Deşi fiul nostru patinase deja în oraş, pe lac gheaţa tocmai se formase. „Ar trebui să fie bine”, a anunţat soţul meu. „Este rece de o săptămână deja.”
Credeam că are dreptate, dar aş fi preferat să mai aşteptăm încă o săptămână – doar ca să fim siguri. Cu toate acestea, mi-am legat şireturile patinelor şi m-am alăturat pe lac soţului şi fiului meu. În lumina care pălea, am analizat gheaţa – era groasă de câţiva centimetri şi limpede ca cristalul. Am văzut frunzele îngheţate în lac şi bulele din gheaţă. Apoi, fiul meu mi-a strigat: „Uită-te la asta, mamă!” Prin gheaţă, vedeam cum un bizam plutea pe spate, având nasul lângă un morman de ierburi împinse prin gheaţă pentru a păstra o mică gaură prin care să respire. Vâ-zându-ne, s-a răsucit pe burtă, a împins apa cu labele lui palmate şi a dispărut. Am încercat să ne ţinem după el, dar centimetri de zăpadă căzuţi pe lac nu ne lăsau să vedem dedesubt.
„Haide, tată! Haide, mamă!” Garrick ne striga în timp ce patina cu viteză pe lac. Zăpada zbura, iar lamele patinelor sale străluceau în ce mai rămăsese din lumina acelei zile. Ne urmam fiul şi râdeam în aerul foarte rece, străbătând în lungime lacul pe patine. Ce bine era să fii în viaţă, să expiri şi să-ţi îngheţe aburii pe gene, să te opreşti brusc şi să priveşti zăpada făcând un arc în sus şi coborând.
„Este supă pe aragaz. Haideţi să mergem să mâncăm”, a sugerat soţul meu, în timp ce patinam prin întuneric. Am patinat mai încet, bucurându-mă puţin de linişte. Apoi mi-am tras răsuflarea. La câţiva metri distanţă am văzut un cerc mare şi negru, un loc unde nu era zăpadă. Fusese spulberată zăpada sau era o gaură în gheaţă? Voi putea să mă opresc la timp pentru a-l evita? Sau ar trebui pur şi simplu să am încredere – patinaserăm toţi trei timp de jumătate de oră fără a avea nici cea mai mică îndoială că lacul nu ar fi complet îngheţat.
Şi aşa, în acea noapte întunecoasă, dar plină de stele, mi-am asumat un risc prin credinţă. Am tras aer adânc în piept şi am alunecat pe gheaţa dură şi neagră.
Avem dovezi că Dumnezeu ne iubeşte. Dacă ne asumăm riscuri prin credinţă, vom ateriza pe teren solid; putem aluneca în viitor, siguri de faptul că suntem ai Lui.
Denise Dick Herr
