Grijă față de tata

Căci însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu Se va coborî din cer şi întâi vor învia cei morţi în Hristos. – 1 Tesaloniceni 4:16

Tatăl meu căzuse grav bolnav şi acum ieşea din spital. „Când o persoană în vârstă este atât de bolnavă, creierul ei este profund afectat din punct de vedere chimic”, ne-a spus medicul lui. „Tatăl dumneavoastră va fi altfel, dar tot tatăl dumneavoastră va fi.” Apoi a adăugat că e posibil să aibă nevoie de îngrijire permanentă. El si sora mea necăsătorită locuiau în aceeaşi casă, dar ea avea serviciu cu normă întreagă, ca şi mine, aşa că trebuia să găsim pe cineva care să stea cu el pe timpul zilei. El ura azilurile de bătrâni, aşa că aceasta era ultima noastră variantă.

Atunci au intervenit fiica mea, Noelle, şi fiul meu. Nu era la şcoală niciunul dintre ei si locuiau acasă. Noelle a spus că poate renunţa la serviciu ca să aibă grijă de bunicul ei, în timp ce fiul meu, lucrând de acasă, a zis că poate ajuta şi el.

Şi aşa a ajuns tata să îşi petreacă ultimele luni din viaţă împreună cu noi. Avea 91 de ani şi până atunci avusese o sănătate destul de bună. De fapt, începuse să gătească, iar specialitatea lui era ciorba de legume şi salata de cartofi. Ciorba era aproape la fel de bună ca a bunicii, iar salata lui de cartofi era mai bună decât fusese a mamei mele, fiindcă el adăuga usturoi.

Îngrijirea la domiciliu a devenit ceva obişnuit. Noelle se ocupa în cea mai mare măsură de bunicul ei şi se străduia din răsputeri să îi gătească ceea ce îi plăcea, în timp ce fratele ei ajuta în alte feluri. Odată cu trecerea lunilor, tata a început să fie tot mai slăbit. Mânca tot mai puţin. Paşii i-au devenit mai nesiguri. Era nevoie de mai mult efort pentru a fi aşezat şi ridicat din pat.

Într-o dimineaţă devreme a sunat soneria. Nedumerită, am alergat jos să deschid. Era fata mea cea mică.

– Bronwen, ce cauţi aici? am întrebat-o, cu lacrimi în ochi.

– M-am hotărât pur şi simplu să vin.

Terminase orele de serviciu (e asistentă medicală), îşi dusese maşina la service, dormise puţin, după care pornise la drum. Erau peste 900 de kilometri între noi şi ea. Dormise câteva ore într-un motel, după care îşi continuase drumul. Am fost foarte fericiţi să o vedem. În dimineaţa următoare devreme, am coborât să văd ce face tata. – Cum ţi se pare? m-a întrebat ea.

– Ca un om pe moarte, i-am răspuns eu, privind cum dă şi ea aprobator din cap. La mai puţin de 24 de ore, cu cea mai mare parte a familiei în jurul lui, tata şi-a dat ultima suflare. În ultimele sale clipe, i-am cântat cu toţii. În timp ce tata adormea în Isus, Noelle a zis:

– I-am cântat despre Dumnezeu.

Penny Estes Wheeler

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicată

Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi.

Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile. Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web și a îmbunătăţi experienţa de navigare.
Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. DA, ACCEPT Citește mai mult

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!