Cheamă-Mă în ziua necazului şi Eu te voi izbăvi, iar tu Mă vei proslăvi. – Psalmii 50:15
Pe 14 decembrie 2013 am călătorit spre ţara natală, împreună cu mama şi cu una dintre fiicele mele, pentru căsătoria tradiţională a fiicei mele celei mai mari. Aşteptând să ne îmbarcăm, am observat cât de fericiţi erau pasagerii, mergând să îşi întâlnească familiile de sărbători.
După câteva ore de zbor însă, am început să avem parte de turbulenţe. Preţ de câteva minute, curenţii turbulenţi de aer au zgâlţâit avionul în sus şi în jos, în dreapta şi-n stânga. Am închis ochii şi m-am rugat: „Doamne, aşa o să murim toate trei?” Iţi poţi imagina ţipetele, plânsetele şi rugăciunile isterice care se auzeau în cabina de pasageri.
Atunci mi-au venit în minte textele biblice preferate. Mi-am adus aminte de sfatul Domnului de a-L chema în ziua necazului, iar El ne va salva şi noi II vom lăuda (vezi Psalmii 50:15). Şi de faptul că El le va porunci îngerilor Săi să ne păzească în toate căile noastre (vezi Psalmii 91:11). I-am reamintit Domnului că îi încredinţasem Lui această călătorie, înainte de plecare, şi eram convinsă că m-a auzit.
În timp ce rugăciunile pasagerilor disperaţi continuau, o femeie s-a ridicat şi a început să predice Cuvântul lui Dumnezeu. După câteva minute, turbulenţele au încetat, iar zgomotul din avion a încetat. Aceeaşi femeie care predicase s-a întors spre noi şi ne-a zis: „Toţi cei care v-aţi predat viaţa lui Dumnezeu în timpul turbulenţelor, nu renunţaţi acum, că furtuna a trecut. Fiindcă în viaţă veţi întâlni turbulenţe şi mai mari!” Am râs cu toţii, dar vorbele ei ne-au pus pe gânduri.
Turbulenţele vieţii vin în diferite forme: boală, strâmtorare financiară şi durere sufletească. Atunci când lovesc problemele, putem căuta faţa Domnului, cerând cu rugăciune împlinirea făgăduinţelor Sale. Iar când încercările încetează, să continuăm să ne aducem aminte promisiunile pe care El le-a făcut şi poveţele pe care ni le-a dat. Şi ar trebui să ne aducem la îndeplinire promisiunile pe care I le-am făcut noi Lui.
Trebuie ca permanent să ne menţinem deschise căile de comunicare cu El. Să continuăm, în puterea Sa, să îi fim credincioase Celui care a promis că nu ne va lăsa niciodată, că nu ne va părăsi niciodată.
E posibil ca tocmai acum să treci prin turbulenţe în viaţă. Dacă da, Dumnezeu a prevăzut calea de ieşire din ele. Cere-I împlinirea promisiunilor pe care le-a făcut! Ţine-te strâns de mâna Sa – fiindcă El te ţine strâns pe tine!
Victoria C. Nwogwugwu