Acum, vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos; dar, atunci, vom vedea faţă în faţă. Acum, cunosc în parte; dar atunci voi cunoaşte deplin, aşa cum am fost şi eu cunoscut pe deplin. – 1 Corinteni 13:12
Aniversam împlinirea a 74 de ani şi zburam împreună cu Morris, soţul meu, în Barbados, la o reuniune de familie şi la sărbătorirea mamei mele, care împlinea 98 de ani. Am avut parte de turbulenţe îngrozitoare în timpul zborului dintre Charlotte, Carolina de Nord, şi Miami, Florida. Teama a cuprins avionul şi m-am trezit ţinându-mă strâns de cotiere în timp ce mă rugam: „Doamne, Te rog, nu lăsa să se întâmple ceva rău cu acest avion; ajută-ne să ajungem în siguranţă!” Tânăra de pe scaunul de la geam s-a întors către soţul meu şi i-a spus că este pentru prima oară când zboară cu avionul. Era vizibil agitată.
Într-un final, vremea rea s-a risipit, iar pilotul a anunţat că ne pregătim să aterizăm. Câteva minute mai târziu, groaza ne-a cuprins din nou când s-a făcut anunţul că trebuie să mai aşteptăm alte 15 minute, din cauza vântului de peste 100 de kilometri pe oră din Miami. Apoi pilotul a anunţat că aşteptarea noastră se prelungeşte cu alte 45 de minune şi că s-ar putea să fie nevoie să realimentăm în Fort Lauderdale.
Gândurile sumbre despre condiţiile meteo nefavorabile şi zborul nostru de legătură m-au neliniştit profund. Când am rezervat zborurile, am ales o escală de trei ore în Miami. Atunci ni se părea foarte mult, dar nu şi acum. Neliniştea mea s-a transformat în bucurie când pilotul a anunţat că am primit permisiunea pentru aterizare. Pe măsură ce avionul cobora, tânăra de la geam devenea tot mai încântată. Ne-a spus că era pentru prima oară când vedea plaje şi palmieri şi abia aştepta să meargă pe plajă. Slavă Domnului, am aterizat în siguranţă. Rapid am verificat afişajele pentru plecări, ca să vedem de la ce poartă aveam să zburăm mai departe. Date fiind experienţele trecute, eram pregătită să merg mult pe jos, dar Dumnezeu mersese înainte şi aranjase totul. Poarta noastră era chiar vizavi de locul în care aterizaserăm. Ce uşurare! Dumnezeu este atât de îndurător!
Stând la poarta de îmbarcare, am zâmbit aducându-mi aminte de entuziasmul fetei care vedea pentru prima oară plaje şi palmieri. Mi-au venit în minte gânduri cu privire la o reuniune şi mai mare. Ce bucurie ne va cuprinde când ÎI vom vedea, pentru prima oară, pe Mântuitorul nostru faţă către faţă! Vom fi, în sfârşit, acasă. Ce moment impresionant şi spectaculos va fi acela! Abia aştept. Draga mea tovarăşă de călătorie, nu eşti încântată că o să-L vezi pe Isus?
Shirley C. Iheanacho
