Alegeţi astăzi cui vreţi să slujiţi… Cât despre mine, eu şi casa mea vom sluji Domnului. – losua 24:15
În urmă cu mulţi ani mi-am dorit să am o rochie de mătase, dar nu aveam bani pentru un material atât de scump. Mult mai târziu am cumpărat un material moale, lucios, de culoare gri-argintiu, pentru frumoasa rochie pe care am purtat-o la nunta mea. O simţeam ca o a doua piele pe trupul meu — elegantă, uşoară şi atât de frumoasă! Aceasta era o rochie doar pentru ocazii speciale, aşa că am purtat-o foarte rar şi am spălat-o doar o dată sau de două ori. Într-o zi, după ce am hotărât să o port la sărbătoarea nunţii unui prieten foarte apropiat, am luat rochia de mătase din dulap pentru a o îmbrăca. Dar nu am putut să îi închid fermoarul. Mi-am ţinut răsuflarea, mi-am tras burta şi l-am lăsat pe soţul meu să se lupte cu fermoarul. Nu mai arăta bine pe mine, aşa că a trebuit să îmi iau rămas-bun de la ea. Rochia nu îşi schimbase mărimea, dar eu da. A fost foarte dureros să renunţ la ea – un final trist pentru povestea mea cu rochia de mătase.
Dar acelaşi lucru se întâmplă şi în alte situaţii, nu-i aşa? O masă pe care o păstrăm doar pentru ocazii speciale. O carte suvenir care nu este citită niciodată. O vizită pe care o amânăm până este prea târziu. Sau suferim pentru lucruri din trecut, ne este teamă de viitor, dar uităm să trăim pentru prezent şi să ne bucurăm de el. Ceea ce am pus deoparte, în timp, îşi poate pierde valoarea. Aşa că, la începutul acestui an nou, trebuie să ne gândim la cuvântul acum.
„Acum este vremea potrivită.” Israeliţii trebuiau să hotărască dacă să se întoarcă la ceea ce cunoşteau deja şi ce nu era pe placul lor sau să meargă înainte spre necunoscut. Trebuiau să hotărască acum.
În loan 12:3-9, citim povestea Mariei Magdalena, care în trecut se simţise murdară, abuzată, respinsă şi nevrednică. Dar a făcut ceea ce îi spusese în acel moment inima ei să facă, sub influenţa Duhului Sfânt — să ungă picioarele lui Isus cu untdelemn scump. Deşi a fost criticată de oameni, ea i-a oferit la momentul acela darul ei lui Isus. Atunci era timpul ei – şi de asemenea era şi timpul Lui să îi redea valoarea dată ei de Dumnezeu.
Noi, femeile, putem face lucruri pe care bărbaţii nu le pot face, iar bărbaţii pot face lucruri pe care nu le pot face femeile. Să recunoaştem adevărata noastră valoare dată de Dumnezeu şi să facem ce ne cere El să facem. Să ne schimbăm obiceiurile acum. Să nu mai aşteptăm până când nu ne mai vine rochia sau până când este prea târziu pentru a mai face acea vizită. Să nu aşteptăm până când căsnicia noastră se destramă. Să nu aşteptăm până ajungem să uităm ce ne plăcea – sau până ne-am pierdut pe noi înşine. Să fim sare şi lumină! Să ne amintim trecutul şi să ne numărăm binecuvântările prezente. Să fim curajoase. Acum!
Denise Hochstrasser
