Anul pe care nu îl voi uita niciodată

Şi aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El însuşi îngrijeşte de voi. – 1 Petru 5:7

Căci Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace, şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde. – Ieremia 29:11

Ai avut vreodată un an cu adevărat greu? Un an în care totul părea că merge pe dos?

În primele ore din 1 ianuarie, sunetul artificiilor de pretutindeni umpleau văzduhul. Localnici şi vizitatori umpleau străzile pentru a sărbători noul an care începea. Ascultând entuziasmul lor, gândurile mele s-au întors spre evenimentele care avuseseră loc în anul care se încheiase.

Ah, Doamne, m-am rugat eu, Îţi mulţumesc pentru că mi-ai cruţat viaţa încă un an. Dar ce an am avut!

Ai avut vreodată un an în care provocările să îţi asalteze familia din toate părţile? Poate ţi-a fost greu să faci faţă tuturor problemelor financiare. Sau poate ai avut un accident grav de maşină, care te-a lăsat paralizată. Ah, poate a fost acel diagnostic medical — un diagnostic pentru care ai avut nevoie de multe analize, mulţi doctori şi puţine răspunsuri. Un diagnostic care te-a făcut să te întrebi unde era marele Medic în tot acest timp. Apoi ai privit neputincioasă cum facturile de la medici se adunau şi căutai soluţii care să îţi poată aduce uşurare şi vindecare.

Dar din când în când mai găseai mângâiere la Dumnezeu, în Cuvântul Său şi în cuvintele celor care te iubeau. Aceste cuvinte, în acele ore de disperare, ţi-au amintit că nu trebuie să îţi fie teamă, căci la fel cum a făcut cu încăpăţânatul Samson, Dumnezeu încă era implicat în viaţa ta.

Orice ţi s-a întâmplat în anul care a trecut, indiferent câte provocări ai avut, să nu uiţi că Tatăl nostru ceresc ne spune să aruncăm toate grijile noastre asupra Lui. El ne aminteşte că niciodată nu ne va părăsi şi nu ne va uita.

Acum, când începem acest an nou, să ne amintim că Tatăl nostru ceresc ne iubeşte şi are grijă de noi.

Să Îi cerem lui Dumnezeu să ne dea puterea de care avem nevoie pentru a face faţă provocărilor care ne stau în faţă. Oricât de grea ar fi viaţa, El ne susţine.

Îi vei permite să te călăuzească pe calea încrederii şi a neprihănirii acum, la începutul acestui an? El va fi bucuros să păşească alături de tine.

Taniesha Robertson-Brown

Carolyn Sutton
Carolyn Sutton
Știai că Dumnezeu se bucură când privește la tine? Știai că doar când se gândește la tine Îi tresaltă inima în cântare? Cartea „Note de bucurie”, apărută la Editura Viață și Sănătate, este plină de povestiri care amintesc de frumoasă legătură dintre Tata și tine, fiica Lui prețioasă. Cuvântul lui Dumnezeu ne promite că, prin Fiul Său, ne garantează siguranța. Viitorul nostru este sigur.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video