Încrede-te în Domnul din toată inima ta şi nu te bizui pe înţelepciunea ta! – Proverbele 3:5
Inima mi se frânge ori de câte ori cineva în care am încredere îmi trădează încrederea. Se întâmplă foarte des – mai ales la locul de muncă, unde onestitatea şi transparenţa lipsesc uneori din interacţiunile mele cu diverse entităţi. Cred că face parte din a fi administrator. Oamenii tind să uite că şi eu sunt om. În absenţa mea sunt rostite cuvinte care subminează încrederea în munca mea şi promovează un spirit de discordie. Dar mai rele sunt cuvintele frumoase rostite în prezenţa mea de aceleaşi persoane care nu au motive curate. Asta îmi frânge inima şi produce confuzie, deoarece eu am tendinţa să îi cred pe oameni pe cuvânt.
Într-o dimineaţă, mergând cu maşina la lucru, eram profund rănită şi mă plângeam de faptul că eram atât de nesigură în cine pot avea încredere, în afară de membrii apropiaţi ai familiei. Stăteam pe nisip mişcător şi mă simţeam pierdută şi vulnerabilă. Apoi Duhul Domnului a început să îmi vorbească. Dintr-odată mi-a venit un gând: Cum ar fi dacă nu m-aş încrede în nimeni altcineva decât în Dumnezeu? Ar fi o nebunie! Am stat şi am gândit puţin. Acelaşi gând zăbovea în mintea mea. Cum ar fi dacă nu m-aş încrede în nimeni, dar totuşi mi-aş lua angajamentul să îi iubesc pe toţi, indiferent ce ar fi? Cum ar fi dacă m-aş încrede în Dumnezeu să mă păzească şi să ÎI las pe El să facă acelaşi lucru pentru ceilalţi?
Ştiind că Dumnezeu poate să schimbe inima bărbaţilor şi femeilor, şi o va face, m-a ajutat să fiu liberă doar să îi iubesc, aşa cum mă rog ca şi ei să mă iubească dacă îi voi trăda.
Biblia este plină de persoane despre care se spune că s-au încrezut în carele şi caii lor, dar au dat greş (Psalmii 20:7). Unii s-au încrezut în ei înşişi. Alţii s-au încrezut în alţi zei, în puteri sau în bogăţii. Şi toţi au eşuat. Dar dragostea lui Dumnezeu nu dă greş niciodată. Nu e surprinzător că porunca să îl iubeşti pe Dumnezeu este cea mai mare dintre porunci şi cea despre iubirea aproapelui vine imediat după aceasta.
Mergând spre serviciu în acea dimineaţă, inima mea s-a liniştit şi s-a odihnit în îndemnul stăruitor de a mă încrede în Dumnezeu mai presus de orice altceva şi de a-i iubi pe semeni. Atunci am primit o reasigurare şi eram pregătită să fac faţă sarcinilor zilei ştiind că Dumnezeu este la cârmă. Mă pot încrede în Dumnezeu să îmi dea o inimă curată, cu motive dezinteresate, şi harul de a-i iubi pe semenii mei. Pot accepta oamenii care îmi zâmbesc pe faţă — şi mă batjocoresc pe la spate – fără a fi dezamăgită. De ce? Pentru că mi-am pus toată încrederea în Dumnezeu.
Dar tu? Care este lucrul care îţi frânge inima? De ce nu te încrezi în Dumnezeu să rezolve această problemă?
Rose Joseph Thomas
