Lăudaţi pe Domnul!… Lăudaţi-L cu sunet de trâmbiţă, lăudaţi-L cu alăuta şi harpa! – Psalmii 150:1,3
Pentru un berbec, să aduci ca dar de mâncare două zecimi de efă din floarea făinii frământată într-o treime de hin* de untdelemn. – Numeri 15:6
Te-ai întrebat vreodată care este rolul şi importanţa tuturor numerelor din Biblie? Dumnezeu nu iubeşte doar numerele, dar se pare că sunt favoritele Lui. Gândiţi-vă că El foloseşte numerele şapte, doisprezece, paisprezece şi unii din multiplii lor. Matematica, ştiinţa care studiază numerele, nu are nevoie de o altă ştiinţă pentru a fi înţeleasă. Pe de altă parte, matematica ajută toate celelalte ştiinţe să poată fi înţelese. Chiar şi muzica. Dumnezeu iubeşte muzica şi presupun că are unele piese preferate.
Autorii Bibliei ne-au oferit anumite numere în ce priveşte măsurătorile (chiar până la fracţii) din capacitate, lungime, lăţime, volum, greutate, populaţie, vârstă, mărime şi rata dobânzilor. Dumnezeu Duhul Sfânt în mod sigur i-a inspirat pe scriitorii Bibliei să includă toate aceste numere.
Oricând mă joc cu numerele (şi cu numerele Bibliei), mi-L imaginez pe Tatăl meu zâmbind şi spunând: „Fiica mea, cât de mult iubeşti numerele!” Când citesc Biblia, îmi place să subliniez, să colorez şi să scriu numărul în cifre lângă fiecare verset. Evident, atunci când citesc cartea Numeri este distractiv! încearcă să calculezi şi să împărţi jaful care este menţionat în Numeri 31:25-54. Cât de precisă este Biblia! Cum numai numerele pot fi!
Numerele şi muzica se potrivesc foarte bine. Amândouă exprimă grandoarea şi măreţia lui Dumnezeu. Matematica şi muzica sunt instrumente utile în marea noastră nevoie de a crea arta sau de a descoperi mai multe despre ştiinţă. Astronomii, cu toate că folosesc numere exponenţiale, nu pot calcula cât de vast este acest univers! Chiar şi cea mai sublimă muzică poate doar să exprime slab măreţia şi gloria lui Dumnezeu. Când merg cu maşina în oraş pentru rezolvarea treburilor, câteodată imi place să cânt imnuri cât pot de tare. Alte dăţi cânt încet sau doar în inima mea. Simt cum îngerul meu păzitor are grijă de mine şi cum cântă împreună cu mine.
Aţi vrea să fim împreună în cer ca să învăţăm mai multe despre muzică şi numere? Putem face parte din corul ceresc. Putem de asemenea să învăţăm cum să calculăm cu precizie vastitatea universului Tatălui nostru. Sper să ne vedem acolo!
O efa = 19 pătrimi (-22 litri); un hin= 3,87 pătrimi (3,66 litri).
Marli Elizete Ritter-Hein