Cine se teme de Domnul are un sprijin tare în El şi copiii lui au un loc de adăpost la El. – Proverbele 14:26
Autobuzul era aşa de încărcat cu oameni, încât cu greu aş fi putut găsi un loc fără să calc pe cineva pe picioare. Deodată, un băiat de aproximativ opt ani s-a ridicat de pe scaun şi i-a oferit locul unei fete de vârsta lui. Ea a zâmbit, i-a mulţumit şi a acceptat gestul lui.
Cu mult timp în urmă, domnii ofereau locul doamnelor şi tinerii îşi ofereau locurile tinerelor. Dar nu si astăzi. Locurile din fată din autobuze sunt destinate persoanelor mai în vârstă, celor cu handicap şi mamelor cu copii. Cu toate acestea, oamenilor nu le mai pasă şi se aşază acolo.
Evident, băiatul politicos avea inima şi bunele maniere moştenite din educaţia de acasă. Când a văzut o nevoie, a făcut tot posibilul să fie de ajutor. Bunicul lui, care era lângă el, mândru, a spus: „Ăsta-i băiatul meu. Ştie ce să facă la momentul potrivit.” Mama acelei fetiţe l-a bătut pe umăr în semn de recunoştinţă.
Văzând politeţea acelui tânăr, mi-am adus aminte de Proverbele 22:6, care spune: „învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze şi, când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea.” Nu ştiu ce impresie aveau ceilalţi oameni din autobuz, dar eu am fost impresionată. Gestul lui mi-a creat în minte o imagine despre familia din care provenea. Eu cred că bunătatea şi respectul îl vor urma pentru că a ales să împărtăşească acele comportamente cu alţii.
De obicei, copiii calcă pe urmele adulţilor, care sunt un exemplu. Şi noi, femeile – mamele, bunicile, mătuşile – suntem primele profesoare din viaţa copiilor. De aceea, trebuie să fim foarte atente la ceea ce spunem şi facem în prezenţa micuţilor noştri. Ei cu siguranţă înregistrează fiecare cuvânt şi faptă a noastră, începând din prima zi a vieţii lor. Psihologul elveţian Jean Piaget a afirmat că fiinţele umane trec prin patru etape de dezvoltare a minţii, observând că, dacă îi zâmbim unui copil de două zile, vom primi imediat un zâmbet înapoi.
Copiii noştri calcă deseori pe urmele noastre. Aşadar, trebuie să facem tot ce ne stă în putinţă, cu ajutorul Maestrului şi Domnului nostru Isus, să fim un exemplu bun pentru ei.
Într-o bună zi, Dumnezeu ne va întreba dacă am fost exemple bune pentru copiii pe care El ni i-a încredinţat. Până la urmă, ei sunt şi copiii Lui. Haideţi să îi conducem pe calea cea dreaptă, vreţi?
Mabel Kwei
