De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu. – Romani 8:28
Era o după-amiază frumoasă de vineri. Am plecat de acasă la ora unu pentru a merge la medic. Tocmai ce terminam de mâncat nişte fructe şi nuci când am intrat în jeepul meu. Deoarece am proteză dentară parţială, am hotărât să îmi scot proteza şi să o pun într-un şerveţel, pe care l-am pus în buzunarul exterior al genţii. Apoi mi-a trecut un gând prin minte: Poate vei pierde proteza. Totuşi, am lăsat proteza în buzunarul genţii şi am plecat la programarea pe care o aveam.
Înainte de a mă întoarce acasă, trebuia să mai opresc în trei locuri. Când am ajuns acasă, foarte dezamăgită, am descoperit că şerveţelul cu proteza nu mai era în buzunarul de la geantă. Am căutat peste tot în geantă şi am scos totul afară. Inima a început să îmi bată tot mai repede. Îmi aminteam de simţământul poate vei pierde proteza la care nu luasem aminte mai devreme. Eram atât de dezamăgită, în special gândindu-mă la suma mare de bani pe care trebuia să o dau pentru a înlocui proteza.
Soţul meu a ajuns acasă după mine. El a spus că ar fi trebuit să mă întorc să caut proteza în locul în care am parcat pentru a merge la programarea la medic. Dar mă gândeam că poate a căzut din geantă şi o altă maşină a trecut peste proteză.
Duminică după-masă, mergând la sărbătorirea unei zile de naştere, soţul meu a luat-o cu maşina pe strada din apropierea locului unde parcasem maşina vineri. Am hotărât să mergem să căutăm şerveţelul. Curând, am găsit o parte din proteză pe asfalt – încă era în şerveţel! Am căutat şi cealaltă parte. În doar câteva minute, soţul meu a găsit şi cealaltă parte. Proteza era puţin prăfuită, dar nu trecuse nicio maşină peste ea. Eram foarte entuziasmată de faptul că Dumnezeu o protejase, în ciuda faptului că eu nu am ascultat de avertizarea Lui. Când am ajuns acasă, soţul meu a curăţat proteza şi acum arăta ca nouă.
Putem învăţa trei lecţii din această experienţă. În primul rând, atunci când Duhul Sfânt ne vorbeşte, noi ar trebui să ascultăm.
Al doilea lucru, praful de pe proteză ne poate reaminti că păcatul ne poate murdări, dar Isus este în stare să ne cureţe.
Al treilea lucru, Dumnezeu ne poartă de grijă chiar şi atunci când suntem neascultători.
Janice Fleming-Williams