Este mai ferice să dai decât să primeşti. – Faptele 20:35
În urmă cu zece ani, soţul meu, Norman, şi cu mine am luat hotărârea de a ne face transferul de la o biserică cu opt sute de membri la o biserică mai mică, de doar cincizeci de membri, în Smoky Mountains din Carolina de Nord. Nu am fost surprinşi când ni s-a cerut să preluăm noi responsabilităţi în biserică. Noile mele îndatoriri erau de a sluji în comitetul pentru recreere, flori şi muzică. Eram acolo de puţin timp când mi-am dat seama că departamentul copiilor (tineri până la vârsta de doisprezece ani) avea nevoie de reorganizare. Am simţit îndemnul de a începe o grupă pentru copiii mai mari, care s-au bucurat peste măsură de mult că aveau o grupă a lor şi o instructoare. În prezent fac lecţii cu trei fraţi cu vârsta de paisprezece, cincisprezece şi şaisprezece ani, care fac şcoala acasă cu bunica lor.
În săptămâna dinainte de Paşte am hotărât să decorăm amvonul. Am cumpărat cinci crini albi în ghiveci, împachetaţi în folie de culoarea lavandei. I-am pus în formă de semicerc în spatele mesei pentru Sfânta Cină şi i-am decorat cu verdeaţă şi panglică roşie. Părea o reprezentare foarte adecvată a casei Domnului. De obicei, după programul de Paşte oferim crinii câtorva femei din biserică.
În timpul Şcolii de Sabat cu copiii, le-am spus că vom face ceva diferit în acest an cu crinii. Doi dintre ei urma să îi ducem la două surori din biserică care erau la azil şi apoi puteam hotărî cine să primească crinii rămaşi. I-am dat fiecăruia dintre ei o bucăţică de hârtie şi le-am cerut să scrie numele a trei surori care au ajutat ca totul să se desfăşoare frumos în biserică. Numele meu a apărut printre cele patru nume propuse. Rapid am respins ideea ca eu să primesc un crin în ghiveci, dar copiii au protestat. Eu am insistat ca celelalte femei să primească florile şi ele au fost foarte mulţumite să accepte acele flori plăcut mirositoare şi frumoase.
În săptămâna următoare, la întâlnirea de rugăciune eram deja pe scaun când au venit cei trei elevi ai mei. Fata mai mare avea în mână o frumoasă orhidee cu şase flori albe şi un accent de mov în centru. Mi-a înmânat floarea cu mândrie şi a spus:
„Aceasta este pentru dumneavoastră, doamna Rose, pentru tot ce faceţi pentru biserica noastră.” Inima mea s-a umplut de bucurie văzând această confirmare şi ochii au început să lăcrimeze. Le-am mulţumit şi am fost smerită să văd că Domnul îi inspirase să mă susţină într-un mod atât de plăcut.
Am învăţat că este ferice şi să primeşti, dar şi să dăruieşti.
Rose Neff Sikora
