Dar cei ce se încred în Domnul îşi înnoiesc puterea, ei zboară ca vulturii; aleargă şi nu obosesc; umblă şi nu ostenesc. – Isaia 40:31
A fost o plimbare lungă!” Mergând cu taxiul înspre aeroportul din Honolulu am trecut de hoteluri, palmieri şi am zărit de la depărtare oceanul albastru de-a lungul bulevardului Ala Moana. Atunci mi-am dat seama cât de departe mersesem pe jos până la hotel cu o seară înainte. Sora mea, Carol, şi cu mine nu im reuşit să găsim un mijloc de transport de la parcul de pe plajă, aşa că a trebuit să mergem pe jos până la hotelul Waikiki. Cei trei kilometri până acolo nu ar fi fost o problemă dacă nu mi-aş fi luxat glezna stângă cu trei săptămâni înainte. I-am spus .ui Carol: „Va fi o minune dacă această plimbare lungă nu îmi va agrava problema.” Epuizată, după ce am ajuns în camera de hotel, m-am pus în pat, mi-am ridicat piciorul mai sus, m-am rugat şi apoi m-am pus la somn. Dimineaţa următoare mă dureau picioarele, dar glezna era bine.
În drumul de întoarcere înapoi spre Los Angeles, cu avionul, comparam în mintea mea „kilometrii minune” cu o furtună devastatoare care avusese loc recent. Cu patru luni înainte, scumpa noastră mamă a decedat din cauza unui atac cerebral, doar cu câteva zile înainte de a împlini optzeci şi patru de ani. Familia noastră de abia şi-a revenit după această pierdere şi, la scurtă vreme, a decedat şi cumnatul meu, la şapte săptămâni după mama. Marea durere pe care o simţeam fiindu-mi dor de mama a fost intensificată de tristeţe, văzând durerea emoţională a surorii mele. La acea vreme nu prea reuşeam să aplic ceea ce le spuneam pacienţilor mei de Ia spitalul psihiatric despre cum să facă faţă unei pierderi. Eu mă luptam să alung propria mea anxietate şi depresie.
În momentele în care suntem paralizaţi de teamă, putem fi ispitiţi să ne îndoim de credincioşia şi mila lui Dumnezeu, aşa că eu mă ţin strâns de versetul din Isaia 30:21: „Iată drumul, mergeţi pe el.” Copleşită de întristare şi neajutorare, m-am rugat şi am predat Domnului puterea care îmi mai rămăsese. Am meditat la a rămâne la piciorul crucii în prezenţa Duhului Sfânt şi aveam încredere că Dumnezeul cel iubitor L-a dat pe Fiul Său să moară pentru noi. Predarea totală şi făgăduinţa vieţii veşnice mi-au adus mângâiere şi am reuşit să adorm în linişte. „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă” (Matei 11:28). Odată cu trecerea zilelor, familia mea a fost binecuvântată cu prieteni susţinători, cu o bucurie şi putere reînnoite. Călătoria aceasta dificilă ne-a apropiat mai mult de Dumnezeu şi ne-a întărit încrederea în El. Calea aleasă de Dumnezeu nu va fi întotdeauna uşoară, dar astfel avem ocazia de a simţi dragostea Lui şi prin aceasta putem vedea mai bine minunile pregătite de El pe această cale.
Clody Flores Dumaliang
