Chemarea

    Alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus. – Filipeni 3:14

    Sesiunea Conferinţei Generale din 2015, din San Antonio, a fost una din cele mai mari adunări ale bisericii noastre. Miile de membri din toată lumea, adunaţi într-un singur loc, ofereau o privelişte cerească. Totuşi, uneori, mulţimea aceea de oameni era copleşitoare. Aveai foarte puţin spaţiu personal şi doar puţin control asupra propriilor mişcări, de parcă eram doar o piesă dintr-un întreg în continuă mişcare, purtaţi dintr-un loc în altul. Pentru mulţi dintre cei adunaţi acolo, întâlnirile au început în Austin, unde Diviziunea America de Nord a Bisericii Adventiste a organizat Convenţia pastorală CALLED, care a adunat mii de persoane.

    Într-o după-amiază, într-o mare de oameni în mişcare, eu îl căutam pe soţul meu, Nord. Înainte căutaserăm împreună în marele centru de întâlniri locul de întâlnire pe grupe de vârstă pentru nepoţii noştri. Încercarea mea de a-l găsi pe Nord mi se părea la fel de grea ca a găsi acul în carul cu fân. Mulţimea agitată era mare şi gălăgioasă, peste tot în jur oamenii se întâlneau şi se salutau gălăgios. Ecoul gălăgiei infernale dubla volumul. Apoi, în mijlocul acestei mulţimi gălăgioase, mi-am auzit numele strigat de un glas blând. De îndată am recunoscut vocea familiară a lui Nord, care mă striga. Pentru o secundă m-am întrebat dacă doar îmi imaginasem sau chiar îl auzisem pe Nord în toată agitaţia aceea.

    Totuşi, m-am oprit şi m-am întors în direcţia din care mi-am auzit numele. Nu îl puteam vedea, dar eram sigură că el mă strigase şi ştiam încotro să privesc. Apoi l-am văzut, cam la cincizeci de metri în spatele meu, venind înspre mine. Tovarăşul lui de plimbare, Alvin, a rămas uimit. A exclamat în repetate rânduri că faptul că am recunoscut vocea lui Nord lui i se părea imposibil. Cum se poate, întreba el, să îi aud glasul, la un ton şi un volum normal, din acea mulţime de oameni? Am răspuns direct, fără să stau prea mult pe gânduri: „Îi cunosc glasul! M-am obişnuit cu el şi l-aş recunoaşte oriunde.” Apoi ne-am oprit cu toţii şi dintr-odată ne-am dat seama de semnificaţia spirituală a acelui eveniment şi a explicaţiei mele. Eşti şi tu obişnuit cu glasul lui Dumnezeu? Isus a spus: „Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc, şi ele vin după Mine” (loan 10:27). Dumnezeu are o chemare unică pentru fiecare dintre noi. I-ai auzit chemarea în toată agitaţia vieţii? Care este chemarea Lui pentru tine? Vei merge astăzi în direcţia glasului Său?


    Ella Louise Smith Simmons

    Chemarea - 2019. Eşti şi tu obişnuit cu glasul lui Dumnezeu? Isus a spus: „Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc, şi ele vin după Mine”. Dumnezeu are o chemare unică pentru fiecare dintre noi. I-ai auzit chemarea în toată agitaţia vieţii? Care este chemarea Lui pentru tine? Vei merge astăzi în direcţia glasului Său?
    Carolyn Sutton
    Știai că Dumnezeu se bucură când privește la tine? Știai că doar când se gândește la tine Îi tresaltă inima în cântare? Cartea „Note de bucurie”, apărută la Editura Viață și Sănătate, este plină de povestiri care amintesc de frumoasă legătură dintre Tata și tine, fiica Lui prețioasă. Cuvântul lui Dumnezeu ne promite că, prin Fiul Său, ne garantează siguranța. Viitorul nostru este sigur.

    Din aceeași categorie

    În fiecare zi, un capitol

    Dumnezeu ne promite că nu ne va „lăsa” și nu ne va „părăsi”, indiferent de circumstanțe. Am simțit conducerea divină – am văzut o schimbare care conducea spre creștere spirituală.

    Libertate, în sfârșit!

    Să Îi contemplăm marele sacrificiu făcut de Isus Hristos pentru a ne elibera din închisoarea lui Satana, ca să putem moșteni în libertate Împărăția pregătită pentru cei care Îl vor primi ca Mântuitor. Atunci va începe o nouă pagină de libertate!

    Corul de clopoței

    Sunt atât de binecuvântată pentru posibilitatea de a frecventa o biserică unde sunt membri veniți din diferite părți ale lumii. Îi apreciez pe toți. Obiceiurile lor culinare îmi îmbogățesc viața și îmi confirmă ideea că lui Dumnezeu Îi place diversitatea, când oameni diferiți lucrează împreună.

    Paște fericit!

    Sunt mulţi care au nevoie să afle vestea bună a mântuirii și să-L accepte ca Domn și Mântuitor pe Hristos Cel înviat. Astfel, atunci când spun: „Paște Fericit!”, le transmit altora că sunt fericită și recunoscătoare pentru darul lui Isus, dar oferit tuturor.

    Publicate astăzi

    Primii patru oameni din lume

    Resentimentele cresc în timp dacă nu suntem atenți și dacă nu păstrăm o legătură deplină cu Dumnezeu.

    În fiecare zi, un capitol

    Dumnezeu ne promite că nu ne va „lăsa” și nu ne va „părăsi”, indiferent de circumstanțe. Am simțit conducerea divină – am văzut o schimbare care conducea spre creștere spirituală.

    Dreptatea

    Toţi cei care „flămânzesc şi însetează după neprihănire” sunt numiţi „ferice”. Dumnezeu îi numeşte oameni fericiţi. Înţelegi acest lucru? Ei vor fi categoric săturaţi în virtutea dreptăţii divine.

    Paşte mieluşeii şi oiţele mele!

    Doamne, dă-ne înțelepciune să fim buni mentori și pune în inima noastră iubire față de copiii și tinerii bisericii Tale! PROVOCARE: Încearcă astăzi să înveți numele tuturor copiilor și tinerilor din biserica ta! Apoi, roagă-te pentru fiecare nume în parte!

    Jellem, amit a világ elismer

    "Legyetek feddhetetlenek és tiszták, Isten szeplőtlen gyermekei az elfordult és elvetemedett nemzetség közepette, akik közöttfényletek,...