Confruntarea cu râul învolburat

Îmbrăcaţi-vă cu toată armura lui Dumnezeu, ca să puteţi ţine piept împotriva uneltirilor Diavolului. – Efeseni 6:11

Te-ai întrebat vreodată cum poate un Dumnezeu iubitor să privească la tragediile din lumea noastră? De ce este atât de selectiv când intervine? Această întrebare mă face să compar norii pufoşi şi albi de astăzi cu norii negri de zilele trecute. În doar douăzeci şi patru de ore s-au revărsat treizeci şi trei de centimetri cubi de ploaie asupra unui sat din apropierea casei mele. Multe case frumoase au fost inundate şi altele chiar au fost luate cu totul de apă. O casă de vacanţă a fost luată de apă cu şase adulţi şi trei copii în ea. Un perete de apă de doisprezece metri a venit pe râu, măturând tot ce îi stătea în cale şi despicând în două un chiparos vechi de o sută de ani de parcă ar fi fost doar o scobitoare.

Pe de altă parte, de câţiva ani, Texasul se confrunta cu o secetă majoră. Fermierii se luptau să supravieţuiască, copacii se uscau, pământul era crăpat — arăta ca un puzzle. Animalele sufereau şi ele. Unde este Dumnezeu în aceste situaţii care ne ameninţă viaţa? Punând această întrebare, a trebuit mai întâi să îmi întăresc convingerea că Dumnezeu este milostiv şi plin de îndurare. El Şi-a demonstrat dragostea Sa şi suveranitatea trimiţându-L pe Isus să vină pe pământ pentru a transforma dezastrul păcatului în binecuvântarea mântuirii. Dumnezeu poate folosi evenimentele catastrofice cauzate de Satana pentru a le transforma în pietre de hotar care să ne aducă şi mai aproape de El.

Datorită potopului, pământul uscat de seceta de dinainte este acum acoperit de iarbă verde. Copacii sunt plini de frunze, oferind păsărilor văzduhului casă şi umbră pentru animalele câmpului. Lacurile sunt pline, înfrumuseţând peisajul şi oferind apă la mii de oameni.

Aceste evenimente îmi reamintesc faptul că se desfăşoară un război între bine şi rău. Satana l-a acuzat pe Dumnezeu că domneşte fără a le da fiinţelor create puterea de a alege. Totuşi alegerile păcătoase au dus la o planetă rebelă. La fel ca în orice război, sunt răniţi oameni nevinovaţi. Dacă El ne-ar anula puterea de alegere pentru a opri această bătălie, Satana ar câştiga. Dumnezeul nostru cel atotputernic aşteaptă plin de milă, lăsând păcatul să îşi urmeze cursul său până când toţi vor lua decizia finală.

Încă mai avem timp să hotărâm în ce tabără ne înrolăm: a lui Dumnezeu sau a lui Satana. În ciuda situaţiilor tragice din jurul nostru, încă îl putem căuta pe Dumnezeu zilnic, recunoscându-L drept Comandant suprem şi – în tot acest război pentru suflete – să ne punem credinţa în dragostea şi mila Sa blândă.


June Ayers

Carolyn Sutton
Carolyn Sutton
Știai că Dumnezeu se bucură când privește la tine? Știai că doar când se gândește la tine Îi tresaltă inima în cântare? Cartea „Note de bucurie”, apărută la Editura Viață și Sănătate, este plină de povestiri care amintesc de frumoasă legătură dintre Tata și tine, fiica Lui prețioasă. Cuvântul lui Dumnezeu ne promite că, prin Fiul Său, ne garantează siguranța. Viitorul nostru este sigur.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video