Stâlpi săpați frumos

Fiii noştri sunt ca nişte odrasle care cresc în tinereţea lor; fetele noastre, ca nişte stâlpi săpaţi frumos, care fac podoaba caselor împărăteşti. – Psalmii 144:12

O întrebare îmi stăruia constant în minte. Eram cu soţul meu în Egipt deja de cinci zile şi urma să ne întoarcem înapoi în Anglia în mai puţin de douăzeci şi patru de ore. Ghidul nostru, Waheed, ne-a dus pe la temple, unde am fost uimiţi de complexitatea sculpturilor, de roşul, galbenul şi albastrul care încă vibra după trei mii de ani. Am fost fascinată de mirajele prezente în vastul deşert şi am fost captivată de iscusinţa meşteşugarilor locali, care modelau vaze şi sculpturi translucide de piatră şi marmură lustruită de alabastru.

Acum, în ultima noastră zi acolo, am stat lângă ghidul nostru în Valea Regilor — locul final de odihnă al faraonilor, iar Waheed ne-a descris cum flecare conducător petrecea mult timp în perioada domniei pentru a supraveghea pregătirea sarcofagului. Waheed ne-a arătat un sarcofag pe care erau doar câteva scobituri — faraonul murise înainte de a termina lucrarea.

Am ascultat cu atenţie, dar în cele din urmă i-am pus întrebarea care îmi tot stăruia în minte.

„Waheed, unde sunt palatele? Unde locuiau aceşti împăraţi?”

„Ah”, a zâmbit Waheed, „mă bucur că ai întrebat. Este o întrebare foarte bună. Vezi, egiptenii antici credeau că trăiesc aici doar temporar. Aşa că îşi construiau casele şi palatele din cărămizi de lut. Totuşi, ei credeau că după moarte, în viaţa de apoi, vor locui acolo pe veci. Tocmai de aceea, mormintele şi templele lor sunt făcute din piatră — un material mai rezistent — şi sunt împodobite cu detalii atât de luxuriante.”

Şi noi suntem într-o călătorie temporară pe acest pământ, ne pregătim să petrecem toată veşnicia cu Hristos, împăratul nostru, care va veni curând. Totuşi, uneori inversăm priorităţile şi neglijăm lucrurile care contează cu adevărat. A fi buni unii cu alţii, a investi timp în copiii noştri, a depune efort pentru a ne îmbunătăţi caracterele – acestea sunt lucrurile care contează. Meşteşugarii antici erau atenţi la fiecare detaliu pentru a face temple şi sarcofage care rezistau testului timpului. Maestre Meşteşugar, mă pun în mâna Ta şi te invit să îmi defineşti conturul, să netezeşti orice obicei şi înclinaţie aspră, până când voi fi „lustruită” ca stâlpii din palatul care va rămâne pentru veci.


Avery Davis

Carolyn Sutton
Carolyn Sutton
Știai că Dumnezeu se bucură când privește la tine? Știai că doar când se gândește la tine Îi tresaltă inima în cântare? Cartea „Note de bucurie”, apărută la Editura Viață și Sănătate, este plină de povestiri care amintesc de frumoasă legătură dintre Tata și tine, fiica Lui prețioasă. Cuvântul lui Dumnezeu ne promite că, prin Fiul Său, ne garantează siguranța. Viitorul nostru este sigur.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video