În mijlocul strâmtorării am chemat pe Domnul; Domnul m-a ascultat şi m-a scos la larg.” – Psalmii 118:5
Sosise şi marea zi pentru sora mea mai mică, ziua în care absolvea cursurile Universităţii de Medicină din Buffalo, New York. Întreaga familie era entuziasmată, aşa că am planificat o excursie la Buffalo. Familia din Florida a hotărât să ne întâlnim la casa fratelui meu din Atlanta şi de acolo să mergem cu toţii cu maşinile în coloană până la Buffalo. Era o călătorie lungă şi dificilă, eu având doi copii mici şi un bebeluş (mai mic de un an). Deoarece soţul meu era la volan, eu eram responsabilă de copii şi, de asemenea, şi de banii pentru călătorie.
Am oprit la un restaurant din Cleveland, Ohio, pentru prânz. Ne-am aşezat cu toţii la masă, inclusiv copiii, şi am comandat ceva de mâncare. Apoi, după ce toţi erau sătui şi deja curaţi, am pornit din nou la drum. Când am ajuns în Buffalo am oprit la o benzinărie şi soţul meu mi-a cerut bani. Când am vrut să scot portmo-neul, mi-am dat seama că lipsea. Am căutat frenetic peste tot în maşină, dar… nici urmă de portmoneu. Apoi mi-am dat seama de crunta realitate: restaurantul din Ohio, care acum era la sute de kilometri depărtare. Îmi amintesc că am plătit nota, apoi am pus portmoneul lângă masă şi i-am pregătit pe copii să pornim din nou la drum. Deoarece la acea vreme nu erau telefoane mobile nu am putut să sun la restaurant de îndată, ci abia după ce am ajuns la casa surorii mele. Tot ce puteam face era să mă rog ca portmoneul să fie tot în restaurant, cu banii în el.
Când în cele din urmă am reuşit să sun, mi-a răspuns managerul restaurantului. „Da”, a spus el, „una dintre chelneriţe l-a găsit lângă masă.” Mi-a tresăltat inima de bucurie şi tot ce am putut spune a fost: „Îţi mulţumesc, Isus! Îţi mulţumesc, Isus!”
Dar oare mai erau în portmoneu toţi banii, cardul şi toate lucrurile în poşetă? Managerul a refuzat să verifice conţinutul portmoneului, dar a promis că îl va păstra până va veni cineva cu o carte de identitate să îl ia. Acum ce puteam face? Dar Dumnezeu se gândise deja la tot. Unul din fraţii mei a spus că avea un prieten care locuia foarte aproape de restaurant. Managerul a spus că poate veni să ia el portmoneul. Prietenul fratelui meu a mers după el şi apoi l-a trimis prin FedEx. Ziua următoare aveam deja portmoneul în mână. Nu dispăruse nimic. Dumnezeu a permis ca portmoneul să fie găsit de persoana potrivită. El a avut pe cineva în acea zonă exact în acel moment.
Ce Dumnezeu minunat, care a auzit şi a răspuns chemării mele în vreme de nevoie!
El aude. fiecare rugăciune înălţată în vreme de nevoie.
Dorett Alleyne
