Mi-am pus nădejdea în Domnul

Îmi pusesem nădejdea în Domnul, şi El S-a plecat spre mine, mi-a ascultat strigătele. – Psalmii 40:1

Recent m-am mutat într-un apartament mai aproape de spitalul unde primeam tratament oncologic. Apartamentul mic, cu doar o cameră, îmi amintea constant cât de simplă a ajuns să fie viaţa mea. Într-o seară, cu lucrurile încă în cutii, mi-am sunat părinţii care erau la 2 000 de kilometri depărtare. I-am spus tatălui meu: „Cred că rugăciunile mele ajung doar până la tavan, tată.”

El a spus: „Pune-ţi nădejdea în Domnul.”

Pune-ţi nădejdea în Domnul. Totuşi, mă întrebam ce urma să se întâmple după aceea. Unde voi merge după tratamente? Ce va face Dumnezeu cu viaţa mea? Cum voi putea sluji? Atunci am început să mă rog stăruitor: îmi voi pune nădejdea în Tine.

De același autor

Au trecut anotimpuri şi a venit şi toamna. Într-o dimineaţă am fost trezită de sunetul făcut de un camion care transporta lucruri. Cineva se muta în apartamentul de vizavi. Noii vecini descărcau o bancă pentru verandă. Mi-au adus zâmbetul pe faţă. Câteva săptămâni mai târziu, noua mea vecină, Sarah, stătea pe verandă cu o pătură peste picioare, citind din Biblie şi sorbind dintr-o cană cu apă fierbinte şi o felie de lămâie. Probabil că are cel puţin optzeci de ani. Am schimbat câteva cuvinte cu ea. În acea seară, Sarah era tot pe verandă şi m-a invitat să mă alătur ei. Mi-a povestit de copilăria ei în acel oraş, de moartea soţului ei şi de timpul petrecut cu fiica ei după înmormântare. Am stat acolo, ne-am bucurat de apusul de soare şi de briza răcoroasă. M-a bătut uşor pe mână şi a spus: „Este greu să aştepţi, nu-i aşa? Este greu să aştepţi.” De unde ştia?

Tratamentul din ziua următoare mi-a produs stări de ameţeală şi greaţă. Am chemat-o pe Sarah. Îmi amintesc că venea înspre mine şi apoi s-a făcut întuneric. M-am trezit la spital, Sarah era lângă mine. Citea un psalm din Biblie. S-a oprit şi m-a ţinut de mână, după care a intrat medicul pentru a-mi explica complicaţiile în urma tratamentului, care impuneau să mai stau câteva zile în spital. Dintr-odată era prea mult pentru mine. Durerea mă apăsa prea tare.

Am început să plâng, dar printre lacrimi am auzit-o pe Sarah fredonând: „Ce mare eşti!” După ce a terminat de cântat, Sarah a deschis Biblia şi mi-a citit până am adormit. Această femeie pe care o cunoşteam de doar câteva săptămâni se îngrijea de mine. Dumnezeu a ştiut că aveam nevoie de Sarah în viaţa mea chiar atunci. Dumnezeu a scos-o în calea mea chiar la momentul potrivit. Ştia că ea îmi va reaminti de făgăduinţă Lui. Când eram pe punctul de a aţipi, am auzit-o pe Sarah spunând: „îmi pusesem nădejdea în Domnul, şi El S-a plecat spre mine, mi-a ascultat strigătele” (Psalmii 40:1).


Dixil L. Rodriguez

Comentariile sunt închise

Mi-am pus nădejdea în Domnul 1 pe e-mail">
Primește devoționalele
pe e-mail
Abonează-te pentru a primi devoționalele pe e-mail în fiecare zi.
Te poți dezabona oricând prin link-ul de dezabonare din fiecare mesaj trimis.