Eu tot mă voi bucura în Domnul, mă voi bucura în Dumnezeul mântuirii mele! – Habacuc 3:18
Soţul meu mi-a povestit despre un bărbat care fusese mustrat că nu îşi adusese zecimea. Un membru al bisericii i-a spus celui greşit: „Îţi dai seama că eşti un hoţ? Că l-ai furat pe Dumnezeul omnipotent, Mântuitorul tău?” Cu aroganţă şi fără remuşcare, el a ripostat: „Da! Ştiu că l-am jefuit pe Dumnezeu, dar am un motiv bun.” Răspunsul celui greşit l-a dezarmat cu totul pe membrul bisericii. Oricât de incredibil ni s-ar părea răspunsul lui, uneori şi noi ne aflăm în situaţii asemănătoare, crezând că putem oferi o explicaţie raţională pentru a ne justifica.
Recent am vizitat o biserică pentru o întâlnire de rugăciune. Am fost dezamăgită să constat că biserica era învăluită în întunericul serii, fără vreun sunet care să indice activitate înăuntru. M-am uitat din nou la ceas să mă asigur că nu ajunsesem prea devreme sau prea târziu, dar nu era cazul. Pe când mă pregăteam să plec, a sosit un membru al acelei biserici şi m-a îndreptat spre o uşă mică, deschisă, în partea laterală, deja întâlnirea începuse. Când am întrebat de ce totul părea atât de părăsit, el a explicat: „Participarea la biserică a fost foarte scăzută şi, din cauza costurilor tot mai mari la electricitate, nu mai putem să deschidem sala mare, să aprindem luminile de pe terasă sau să dăm drumul la muzică.” De unde aş fi putut şti aceste lucruri? Aproape că era să ratez întâlnirea de înviorare spirituală după care tânjeam, din cauza dificultăţilor financiare pe care le avea biserica.
Acest lucru îmi reaminteşte de indignarea lui Hristos când a văzut că smochinul dădea „semne” de prosperitate, dar nu aducea rod. Sunt sigură că există o explicaţie plauzibilă pentru frunzişul bogat şi lipsa roadelor, dar acest lucru nu ar fi suficient pentru a potoli durerea şi foamea observatorului care este plin de aşteptări.
Oare la fel este şi cu noi? Vin alţii la noi aşteptându-se să fie inspiraţi şi să fim un motiv de speranţă, dar pleacă dezamăgiţi deoarece „au un motiv bun”? Există oare un motiv suficient de bun pentru a nu reflecta dragostea şi credincioşia lui Dumnezeu în viaţa noastră? Niciodată! Care este motivul tău întemeiat? Nu câştigi suficient? îţi creşti copilul singură? Te lupţi cu o boală cronică? Trăieşti într-o ţară străină? Lucrezi peste măsură? Eşti neînţeleasă? Ai un trecut pătat? Niciodată nu va exista o scuză suficient de bună pentru a nu fi o mărturie.
Ni se spune că viaţa noastră trebuie să strălucească înaintea oamenilor, ca ei să vadă lucrarea lui Dumnezeu şi să îi dea slavă Tatălui nostru care este în ceruri. Ia astăzi decizia de a străluci şi, prin puterea lui Hristos, alungă orice scuză de a nu face acest lucru, căci scuzele nu vor fi niciodată suficient de bune.
Patrice E. Williams-Gordon
