Bucuraţi-vă întotdeauna. Rugaţi-vă neîncetat. Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile; căci aceasta este voia lui Dumnezeu, în Hristos Isus, cu privire la voi. – 1 Tesaloniceni 5:16-18
Ieri urmăream un post de televiziune creştin, când am văzut un pastor care vorbea despre „ce ar trebui să ştie femeile despre bărbaţi”. Mi-a captat atenţia şi am ascultat nemişcată. El a întrebat: „De ce bărbaţii ignoră ce spun soţiile lor şi se mai uită şi după alte femei?” În continuare, predicatorul a adăugat: „Dacă soţiile lor întotdeauna se plâng, soţii lor se «deconectează» şi îşi găsesc altceva mai interesant.” Îmi e teamă că unele femei au obiceiul de a se plânge de orice. Poate nu îşi dau seama cât de mult dăunează acest lucru unei relaţii. Uneori ne plângem de vreme. Este prea cald, prea frig, vântul bate prea tare sau plouă prea mult. Ne plângem că nu ştim cu ce să ne îmbrăcăm, deşi dulapurile ne sunt pline. Uităm de cei care nu au nimic să îmbrace, doar nişte zdrenţe, sau poate nu au nici măcar o pereche de pantofi.
Dacă suntem angajate, ne plângem că nu avem de lucru. Dacă avem un loc de muncă, ne plângem de salariu că este prea mic şi că ne-am dori să stăm acasă în loc să trebuiască să mergem la lucru în fiecare zi. Poate ne plângem de preţul cumpărăturilor, că este prea mare. Din nou, uităm de milioanele de oameni din această lume care mor de foame, mulţi caută prin gunoaie după o bucată de pâine pe care să o mănânce. Unele femei se plâng că nu au tot ce şi-ar dori în casă — poate chiar cele mai noi aparate tehnologice. Cu toate acestea, mulţi oameni nu au o casă şi trebuie să îşi găsească un adăpost pentru noapte sub un pod sau prin alte locuri. Noi ce facem pentru a-i ajuta? Isus a spus: „Pe săraci îi aveţi totdeauna cu voi” (loan 12:8). Întotdeauna vor exista oameni cărora le merge mult mai rău decât nouă.
De aceea, dacă avem nevoie de ceva, în loc să ne plângem, mai bine să ne rugăm. Să mergem în cămăruţa noastră, să închidem uşa şi să ne rugăm la Tatăl nostru ceresc, care, deşi nevăzut, El totuşi ne vede. El ne va auzi, căci Tatăl nostru ştie de ce avem nevoie înainte de a-I cere (vezi Matei 6:6,8).
Fie ca şi noi să putem spune alături de Pavel: „M-am deprins să fiu mulţumit cu starea în care mă găsesc” (Filipeni 4:11). În loc să ne plângem, să ne numărăm binecuvântările şi să îi mulţumim Creatorului nostru pentru ceea ce avem. El ştie ce este cel mai bine pentru noi, aşa că de ce să ne plângem?
Priscilla E. Adonis
