De ce nu ne-ai spus?

    Treci în Macedonia şi ajută-ne! – Faptele 16:9

    În copilărie, sora mea, Bonnie, şi cu mine visam să devenim misionare. Doream să ne implicăm, să dăm şi altora din talentele noastre şi să facem din micul nostru colţ de lume un loc mai bun.

    Când au venit nişte studenţi misionari de la un colegiu creştin în Collegedale, Tennessee, şi L-a prezentat umilei noastre familii pe Isus, noi am fost încântate şi ne doream să fim exact ca ei. Continuându-ne educaţia, Bonnie a devenit învăţătoare la şcoala bisericii şi eu am studiat pentru a deveni asistentă medicală.

    Recent, un grup de specialişti în domeniul medical au călătorit din statul lor pentru a evalua o zonă cu venituri mici din statul nostru, în vederea construirii unei biserici şi a unei şcoli şi pentru a aduce lucrători creştini în spitalul local. Dorinţa lor era să „meargă să spună lumii”. Când Bonnie a acceptat funcţia de învăţătoare, ne-au cerut amândurora să fim parte a comitetului de primire a acestor misionari.

    Pentru a sărbători sosirea oaspeţilor noştri, noi am plănuit un eveniment în natură pentru a avea timp de părtăşie împreună. De acum toţi erau aşezaţi pe dealul verde, aproape de o zonă în care copacii făceau umbră, puţin mai sus de spital, anticipând cu nerăbdare o „cină în stil vechi”. Totul era perfect, cu excepţia faptului că acela se pare că era habitatul preferat al puricilor de nisip, pe care Dicţionarul Webster îi defineşte ca fiind „larve acariene… cu şase picioare, care sug sângele de la vertebrate şi produc iritaţii roşiatice cu senzaţie intensă de mâncărime”.

    Ziua următoare am auzit multe comentarii pozitive din partea oaspeţilor noştri care au participat la serată. Dar am auzit şi „de ce nu ne-aţi spus că astăzi vom avea mâncărimi? Acei gândăcei roşii au fost foarte şireţi!”

    Comitetul nostru de primire nu s-a gândit să treacă pe agendă şi „evitarea puricilor de nisip”!

    Dragi prieteni, noi ne amintim să îi avertizăm pe ceilalţi despre Satana, care pândeşte în ascuns, gata să îi sfâşie? Să le spunem, cu multă dragoste, că Isus este adăpostul lor.

    Nu vrei să mi te alături în a-i recruta pe alţii care să poată spune: „Iată, acesta este Dumnezeul nostru în care aveam încredere că ne va mântui” (Isaia 25:9)? în spiritul adevăraţilor misionari, să nu mai aşteptăm până când va fi prea târziu, când vor veni la noi şi vor spune: „De ce nu mi-aţi spus?”


    Jane Wiggins Moore

    De ce nu ne-ai spus? - 2019. Nu vrei să mi te alături în a-i recruta pe alţii care să poată spune: „Iată, acesta este Dumnezeul nostru în care aveam încredere că ne va mântui”? în spiritul adevăraţilor misionari, să nu mai aşteptăm până când va fi prea târziu, când vor veni la noi şi vor spune: „De ce nu mi-aţi spus?”
    Carolyn Sutton
    Știai că Dumnezeu se bucură când privește la tine? Știai că doar când se gândește la tine Îi tresaltă inima în cântare? Cartea „Note de bucurie”, apărută la Editura Viață și Sănătate, este plină de povestiri care amintesc de frumoasă legătură dintre Tata și tine, fiica Lui prețioasă. Cuvântul lui Dumnezeu ne promite că, prin Fiul Său, ne garantează siguranța. Viitorul nostru este sigur.

    Din aceeași categorie

    Dă-te la o parte!

    Am învățat că la vârsta ei eu îi pot fi doar prietenă, în niciun caz și conștiință. Dar cel mai mult am învățat să mă rog cu insistență și să mă dau la o parte din drum pentru ca Domnul să lucreze.

    Deschide-mi inima!

    Doamne, fie ca dragostea Ta necondiționată să crească în inima mea și să mă determine la acțiune!

    Stând neclintiți

    Pavel ne încurajează să ne rugăm prin Duhul Sfânt în toate ocaziile. Indiferent ce întâmpinăm, putem mereu să stăm neclintiți și să ne rugăm ca Dumnezeu să-Și arate puterea Sa maiestuoasă.

    Frumusețile lumii noastre

    O, Doamne, înainte să pășesc mai departe în această zi, ochii mei să fie deschiși la eterna Ta glorie și inima mea să fie purificată în dragostea Ta veșnică! Acest tărâm străin este mantaua mea, dar Tu ești Făcătorul și Adăpostul sufletului meu rătăcitor.

    Publicate astăzi

    Porunca a cincea

    Nici măcar părinții nu sunt veșnici, vor pleca la odihna lor mai devreme sau mai târziu. Dacă ar fi mult să considerăm că le datorăm viața, le datorăm măcar grija și preocuparea pe care ni le-au oferit, atât cât s-au priceput ei, în pruncia noastră. Acum, cât încă este posibil, avem șansa să le ascultăm sfaturile sau rugămințile; acum putem să le aducem simple mulțumiri și să-i convingem că suntem bine, că ne gândim la ei și că sunt valoroși în ochii noștri. Cel mai important lucru pentru un părinte este acela de a-și ști copilul fericit.

    Dă-te la o parte!

    Am învățat că la vârsta ei eu îi pot fi doar prietenă, în niciun caz și conștiință. Dar cel mai mult am învățat să mă rog cu insistență și să mă dau la o parte din drum pentru ca Domnul să lucreze.

    În luptă, dar nu disperaţi

    Gândeşte-te la cunoscuta zicală: „Când Dumnezeu închide uşa, tot El deschide o fereastră”, care exprimă într-un mod informal gândul principal de astăzi. Dumnezeu mi ne lasă niciodată să ajungem la limită. Doar aşteaptă-L în credinţă pe Iahve şi îţi vei redobândi speranţa.

    Slujind continuu

    PROVOCARE: Gândește-te cum i-ai putea implica în slujire pe copiii tăi sau pe copiii din biserica ta! Fă un plan ca, în locul în care ești, micuțul Samuel să poată sluji împreună cu tine!

    Sátán mesteri csalásai

    „A titkok az Úréi, a mi Istenünkéi; a kinyilatkoztatott dolgok pedig a mieink és a...