El face lucruri mari şi nepătrunse, minuni fără număr. – Iov 5:9
Era o dimineaţă frumoasă de vară în Panama. Isaac, taximetristul, şi cu mine i-am luat pe fraţii Morris şi Shirley pentru a face un tur al oraşului. Cu o zi înainte, Maria, coordonatoarea pentru proiectele de construcţie ale bisericii, m-a întrebat dacă aş putea să le arăt voluntarilor oraşul Panama. Am fost de acord.
În acea după-amiază l-am întâlnit pe Isaac şi Dumnezeu m-a inspirat să îl întreb dacă ar putea să ducă un cuplu în taxiul lui pentru a face un tur al oraşului. El a acceptat. Eu şi cu el am primit botezul în 1983, dar nu ne mai văzuserăm şi nu mai vorbiserăm de cincisprezece ani. Mi-a spus că părăsise biserica, dar acum dorea să se întoarcă şi să le aducă pe fiica şi soţia lui la biserică. Mi-a mai povestit câteva din problemele cu care se confrunta: fiica lui era bolnavă şi era în spital, fratele soţiei lui decedase cu doar două zile în urmă şi, recent, şi el suferise un infarct. Isaac simţea că trebuia să se întoarcă numaidecât la Dumnezeu. Eu i-am spus: „Cred că Dumnezeu îţi spune ceva, aşa că îţi propun să ne duci pe mine şi pe aceşti misionari care sunt în vizită să vedem oraşul.” Am putut citi fericirea în ochii lui.
Totuşi s-a întâmplat un lucru straniu în timpul excursiei. După ce ne-am întors la maşină după ce am vizitat muzeul, cei doi misionari au văzut sute de furnici negre ieşind din scaunul pe care stătea fratele Morris. Ne-au spus ce se întâmpla, aşa că l-am rugat pe Isaac să găsească un loc unde am putea parca. În mod inexplicabil, sute de furnici negre ieşeau şi din husa sticlei cu apă a fratelui Morris. Am ieşit din maşină. Când am deschis sticla cu apă, mâna şi braţul mi-au fost acoperite de furnici. Uimitor, niciuna nu m-a pişcat. Isaac, agitat şi şocat, şi-a cerut scuze. Credea că furnicile au pătruns în maşină cât o lăsase parcată sub un copac. M-am rugat în numele lui Isus ca El să certe furnicile. Era de necrezut ce se întâmpla.
Ne-am urcat înapoi în maşină şi s-a rugat şi Shirley. Deja Isaac începuse să se liniştească, aşa că am hotărât să ne continuăm turul. Am avut o zi minunată şi într-un final i-am dus pe fraţii Morris şi Shirley la hotel. Înainte de a pleca, fratele Morris s-a rugat pentru Isaac, ca Dumnezeu să aibă grijă de el şi să îi dea curaj pentru a se întoarce la biserică. Isaac a spus că Dumnezeu s-a folosit de furnici să îi „vorbească”, simţind un îndemn şi mai puternic să se întoarcă la biserică împreună cu familia.
Dumnezeu acţionează pe căi tainice!
Gloribeth T. Gancedo
