O zi la Hope

Bucuraţi-vă în nădejde. – Romani 12:12

„Haide să mergem mâine la Hope”, a propus fiul nostru. „Ar fi locul perfect pentru o excursie de o zi. Este relativ aproape de casă şi sunt foarte multe aventuri liniştite de care ne putem bucura.” Hope, Alaska, este o tabără minieră de aur înfiinţată în 1896, înconjurată de munţi. Are o populaţie de aproximativ 200 de persoane, drumurile nu sunt asfaltate, are magazine de cadouri, locuri de pescuit, leagăne şi un tobogan, trasee prin natură şi o bibliotecă. Toţi şase – cu vârste de la un an la şaizeci şi nouă – am putea să găsim multe lucruri de care să ne bucurăm. Am ajuns acolo în jurul amiezii. În timp ce soţul meu i-a ţinut ocupaţi pe nepoţii care alergau, fiul nostru făcea poze la clădirile de lemn, eu şi nora mea am scos mâncarea. Am tăiat roşiile şi castraveţii, am luat capacele de la caserolele cu guacamole şi hummus şi am scos foile de tortilla.

După prânz, unii dintre adulţi au pornit să caute îngheţată la „cel mai mare magazin de cadouri”, iar nepoţii au rămas la groapa de nisip. Derion, de patru ani, a umplut o tavă aurie cu nisip şi de câteva ori şi-a vărsat-o în cap; Avril, de un an, făcea bucuros roţi pentru colecţia lui de camioane Tonka. Pe rând, adulţii se jucau cu copiii şi explorau oraşul. Când eu şi soţul meu ne-am întors dintr-o plimbare puţin mai lungă, am găsit cutia de nisip goală. Crezând că apa şi locurile de pescuit i-au atras pe câţiva membri ai familiei noastre, ne-am gândit să mergem la râul Resurrection. Am privit de la depărtare cum Avril se juca cu pietrele şi mama ei făcea o baie de soare în apropiere; Derion şi tatăl lui, Garrick, stăteau aproape de apă. Garrick, întotdeauna dornic să înveţe lucruri noi, şi-a pus cizmele de pescuit, a scos undiţa şi a lansat-o pe lac. Bărbatul care era puţin mai sus de noi prinsese un peşte şi aproape imediat după aceea bărbatul de mai jos de noi a prins un somon destul de mărişor. Dar am văzut că Garrick şi Derion nu prinseseră nimic. Totuşi, absenţa peştelui nu l-a descurajat pe nepotul nostru. Când ne-a observat, ne-a făcut cu mâna şi ne-a anunţat plin de entuziasm: „Noi pescuim!” Ochii lui străluceau de fericire.

Deşi ştiam deja răspunsul, totuşi l-am întrebat: „Aţi prins ceva?” Răspunsul lui energic m-a surprins.

De același autor

Ca o umbră

„Încă nu!”

„Dar tata?” am continuat eu. „El a prins ceva?”

Iar el a răspuns: „Aproape.”

Nu încă… aproape. Derion nu era descurajat. El anticipa viitorul şi răspândea bucuria pe care o simţea cu cei din jur. Evident, ne aflam în Hope (n. tr. Speranţă).


Denise Dick Herr

Comentariile sunt închise

O zi la Hope 1 pe e-mail">
Primește devoționalele
pe e-mail
Abonează-te pentru a primi devoționalele pe e-mail în fiecare zi.
Te poți dezabona oricând prin link-ul de dezabonare din fiecare mesaj trimis.