S-a stârnit o mare furtună de vânt, care arunca valurile în corabie, aşa că mai că se umplea corabia. – Marcu 4:37
Uneori apar furtuni neaşteptate în viaţa noastră. Norii furtunoşi ai nedumeririi întunecă cerul nostru, eclipsând fericirea şi speranţa. Calmul nostru se transformă subit în conflict. Când apare haosul şi simţim că suntem pe punctul de a pieri, pare să nu mai existe nicio soluţie la problemele noastre. Suntem la mila elementelor care fac ca „barca” vieţii noastre să se legene în ritmul valurilor care ameninţă să ne scufunde. Vin furtuni deghizate sub formă de crize financiare, încercări personale şi crize spirituale. Sau poate sub forma unei dureri cronice, a pierderii locului de muncă, a unei relaţii încheiate sau a dezaprobării celorlalţi. Simţim că nu mai avem putere să ne ridicăm după un eşec. Ne întrebăm adesea: Oare nu voi mai avea nicio zi fără criză?
Odată, ucenicii lui Hristos se temeau că vor fi înghiţiţi de apă în mijlocul unei furtuni pe marea Galileei. Isus, obosit după o zi de trudă şi slujire pentru omenire, adormise. Plin de pace, El dormea la prora bărcii. Toată ziua, El îşi folosise puterea pentru a-i vindeca pe bolnavi, pentru a înmulţi pâinile, fiind El însuşi pâinea care venise din cer ca să potolească foamea spirituală a inimii oamenilor. El potolise foamea spirituală cu cuvintele Lui pline de speranţă şi încurajare, în timp ce pacea cerului şi calmul interior inundau inimile ascultătorilor Săi.
Acum Isus, ca om, dormea. Dar ca Dumnezeu, El era atent la nevoia omului. Aşa că atunci când ucenicii L-au trezit, strigând după ajutor, El Şi-a folosit autoritatea divină pentru a potoli marea şi pentru a linişti vânturile. Deşi ucenicii au întrebat: „Cine este Acesta de îl ascultă chiar şi vântul, şi marea?” (vezi Marcu 4:41), ei ştiau deja răspunsul.
În conflictele noastre, în furtunile care ne tulbură liniştea, avem nevoie de pacea care vine din faptul că ştim că Isus este şi în barca noastră. El este Prietenul nostru. Doar El poate rezolva ceea ce ne doare, ce ne întristează şi ne nedumereşte. Doar El înţelege ce anume ne aruncă viaţa în criză.
Acelaşi Isus îşi întinde mâna Sa puternică peste vieţile noastre şi spune: „Taci, fii liniştită!” (Marcu 4:39). În vremea Lui şi în felul Lui, El merge prin furtună alături de noi. Poate nu vom şti când se întorc zilele însorite de odihnă şi linişte, dar putem şti că vor veni la momentul ales de El. Până atunci nu suntem lăsaţi singuri în furtunile vieţii. Isus este cu noi.
Maria Raimunda Lopes Costa
