Când Mă va chema, îi voi răspunde; voi fi cu el în strâmtorare, îl voi izbăvi şi-l voi proslăvi. Îl voi sătura cu viaţă lungă şi-i voi arăta mântuirea Mea. – Psalmii 91:15,16
„Mamă”, a spus fiica mea Haley, „nu cred că semestrul acesta vreau să mai merg la facultatea de stat, deoarece deja am suficiente credite pentru când mă voi transfera la facultatea creştină în ultimii doi ani. Doar aş irosi creditele de la facultatea de stat din acest semestru.” I-am spus că nu este o idee rea, deoarece ar putea lucra mai multe ore şi ar reuşi să pună deoparte câţiva bănuţi pentru taxa la facultate. Aşa că Haley a lucrat mai mult.
În februarie am avut un accident şi am suferit o fractură vertebrală de compresie. Doctorul a spus: „Cu alte cuvinte, v-aţi rupt spatele.” Durerea, pe care de obicei spitalele o evaluează de la unu la zece, era de cel puţin doisprezece! De acum eram oarecum închisă în casă şi nu puteam face nimic altceva decât să îi aştept pe soţul şi pe copiii mei să vină acasă. Niciodată nu am avut vreun os rupt şi acum să încep chiar cu spatele? Nici nu se punea discuţia să pot îndeplini îndatoririle normale în casă şi nici să îmi găsesc o poziţie confortabilă în care să stau. Mai bine de o lună, tot ce am putut face a fost să dorm şi să stau. De acum nu mai puteam să merg la cele două locuri de muncă pe care le-am avut înainte. Dimineaţa făceam curat în trei oficii poştale. Mai lucram şi la o fabrică din zonă în schimbul doi. Niciodată nu am lipsit de la muncă, aşa că gândul că nu puteam să merg la muncă mă deprima foarte tare. Totuşi, fetele mele şi băiatul meu mi-au luat locul. Au spus că mă vor ajuta ei, făcând curat în locul meu la oficiile poştale, pentru a nu-mi pierde locul de muncă. Chiar dacă nu mi-au uşurat durerea, totuşi au făcut ca situaţia să fie mai suportabilă.
Nefiind la şcoală, Haley era liberă dimineaţa şi reuşea să facă curăţenie şi să meargă peste şaptezeci de kilometri, de trei ori pe săptămână, la lucru în locul meu. Acest lucru m-a ajutat foarte mult, deoarece am avut nevoie de mai mult de nouă luni ca să mă vindec. Dumnezeu a ştiut ce urma să se întâmple şi probabil că de aceea Haley nici nu a mai mers la şcoală în acel semestru. Dumnezeu cunoaşte sfârşitul de la început şi calea Lui este cea mai bună. Când Haley a trebuit să meargă la facultate, fata mea cea mare, Jessica, a renunţat la unul din locurile ei de muncă pentru a face ea curat la oficiile poştale în locul meu. Deşi nimeni nu îşi făcuse planuri pentru o astfel de situaţie, Dumnezeu a rezolvat totul. Îi laud pe El pentru că fiicele şi băiatul meu au fost dispuşi să îşi ajute mama bolnavă.
Să Îi lăudăm astăzi pe Dumnezeu pentru grija Lui iubitoare faţă de noi toţi! Cu adevărat, El este cu noi în necaz!
Charlotte Robinson
