Pe pământ va fi strâmtorare printre neamuri, care nu vor şti ce să facă la auzul urletului mării şi al valurilor; oamenii îşi vor da sufletul de groază… Atunci vor vedea pe Fiul omului venind… Când vor începe să se întâmple aceste lucruri, să vă uitaţi în sus şi să vă ridicaţi capetele, pentru că izbăvirea voastră se apropie. – Luca 21:25-28
În timp ce stăteam în căsuţa mea din satul Makotsevo în acea după-amiază din 26 iulie 2008, au început să cadă picuri de ploaie. Grindina de mărimea unei nuci mi-a albit gardul şi mi-a găurit ţigla de pe acoperişul casei. Nu a durat mult până când apa a început să se scurgă prin acoperiş şi să se infiltreze peste tot. Două ore mai târziu, ploaia a încetat şi pe cer a apărut soarele. Totuşi, nouă zile mai târziu, ploaia torenţială s-a întors. S-a intensificat treptat până a ajuns să toarne cu găleata, încât nu mai vedeam nici la cinci metri în faţă. Din nou, apa s-a scurs prin acoperiş. Parcă îmi ploua în casă! Am pus găleţi şi lighene mari pe podea în încercarea de a capta apa care se scurgea de peste tot. Am acoperit paturile cu pungi de plastic pentru a le menţine uscate.
Eram singură acasă când am simţit ca un cutremur puternic în spatele casei. Era un val puternic de apă care se scurgea de pe muntele din apropiere. Casa mea a despicat valul, încât acum se formaseră două râuri puternice care inundau de ambele părţi ale casei. Afară tuna şi fulgera, sunete care mi-au amintit de bombardamentele din timpul războiului. Pinii de douăzeci-treizeci de metri s-au plecat sub rafalele de vânt şi sub averse. Chiar a început să îmi fie teamă că în doar câteva secunde vor cădea şi mă vor zdrobi. Această furtună puternică a ţinut treizeci şi şase de ore! Timp de două săptămâni, apa scădea şi creştea din nou. Au săpat şanţuri de şaptezeci-optzeci de centimetri pe străzile din prejma casei mele, ducând cu ele şi pământul de la temelie.
Înconjurată de apă din toate părţile şi cu cele trei poduri feroviare din apropiere distruse, nu puteam să luăm legătura cu cel mai apropiat sat şi oraş, rămânând fără electricitate, fără pâine sau apă potabilă. Împreună cu trei vecine am pus laolaltă tot ce aveam de mâncare şi, după ce s-au terminat proviziile, am început să ne rugăm.
Am citit din Biblie şi le-am explicat vecinelor că astfel de catastrofe vor fi tot mai dese, fiind nişte semne care ne îndreaptă atenţia spre întoarcerea lui Isus, care vine să ne salveze. Aceste semne ne avertizează să ne pregătim inimile ca să îl întâlnim pe El. Tu te pregăteşti?
Slavka Simeonova
