Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de niciun rău, căci Tu eşti cu mine. Toiagul şi nuiaua Ta mă mângâie. – Psalmii 23:4
Uneori, lucrurile se întâmplă atât de brusc, încât ne iau pe nepregătite. Eu şi cumnata mea, Marge, facem aproape totul împreună. Suntem chiar vecine. Ne sunăm una pe cealaltă să mergem la cumpărături sau să ne rezolvăm treburile. Într-o zi de primăvară, după ce am făcut cumpărăturile împreună, ea m-a lăsat acasă. După ce şi-a descărcat plasele cu cumpărături m-a sunat să îmi spună că a ajuns acasă cu bine. În acest fel ne interesăm noi una de bunăstarea celeilalte. Fără să ştiu eu, Marge şi-a amintit că uitase un săculeţ cu felicitări în maşină. S-a dus la maşină să le ia, dar fără cârjă. Din cauza pomilor care căzuseră în urmă cu ceva vreme, terenul era mai denivelat. Pe lângă săculeţul cu felicitări, Marge a hotărât să ducă şi un bax de sticle de apă. De obicei o roagă pe fiica mea sau pe nepoata mea să ducă înăuntru apa pe care o cumpără. Marge şi-a pierdut echilibrul, a căzut şi nu s-a mai putut ridica. Având telefonul mobil la ea, l-a sunat pe fiul meu, Garry, care era în garajul de lângă casă. A ajuns la ea foarte repede şi a ajutat-o să intre în casă. Apoi a ajuns acasă şi Kathy, fiica mea. Când a auzit ce se întâmplase — că mătuşa Marge s-a lovit la cap şi că o durea încheietura mâinii foarte tare — a hotărât să o ducă pe cumnata mea la spital pentru a fi consultată.
La urgenţe, testele şi radiografiile făcute arătau că Marge îşi fracturase mâna dreaptă şi, de asemenea, avea mai multe fracturi la gât şi spate. I s-a pus un ghips mare şi lung, care s-a dovedit a fi foarte incomod. Deşi au mutat-o într-un salon, cu greu se putea mişca din cauza ghipsului şi avea nevoie de ajutor pentru a-şi lua medicamentele, pentru a mânca şi pentru a merge la baie.
După trei zile, îngrijitorii lui Marge i-au permis să meargă la etaj pentru a începe recuperarea fizică. A început să lucreze cu patru terapeuţi de la ora 8 dimineaţa până la 4 după-amiaza în fiecare zi, cu scurte pauze între sesiuni şi cu puţin somn de amiază. Era obosită, deoarece era în spital deja de patru zile. Dimineaţa următoare, miercurea, persoana care făcea vizitele medicale la ora 4 dimineaţa a considerat că Marge era destul de bine. Totuşi, când au verificat din nou la 5:30 să vadă ce face, au descoperit că inima ei încetase să mai bată! Personalul medical a dus-o de urgenţă la terapie intensivă. Marge nu şi-a mai recăpătat cunoştinţa şi a murit.
Am fost şocaţi! Totuşi este bine că ea şi-a trăit viaţa pentru Dumnezeu şi era pregătită pentru acest moment.
Dar ce putem spune despre tine şi despre mine? Viaţa este nesigură. Suntem gata să Îi întâlnim pe Isus?
Anne Elaine Nelson
