Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi. Căci cu ce judecată judecaţi veţi fi judecaţi; şi cu ce măsură măsuraţi vi se va măsura. – Matei 7:1,2
Eu şi soţul meu mergeam înspre Toronto, Ontario, pentru a-i face o surpriză soacrei mele, care împlinea şaptezeci şi cinci de ani. Întotdeauna cumpăr câteva exemplare în plus din devoţionalul anual al Misiunii femeii pentru a oferi în dar şi altora. Ştiam că Jen, nepoata mea, trecea printr-o perioadă mai dificilă în viaţa ei, aşa că am luat cu mine ultimul exemplar pe care îl aveam din devoţionalul Grace Notes pentru a i-l oferi. Am scris numele ei pe el, l-am semnat şi am scris şi data. Jen a fost foarte încântată când a primit darul. Ştiam că Jen credea în Dumnezeu şi că va fi întărită citind experienţele pline de inspiraţie pe care surorile noastre în Hristos le-au împărtăşit în acea carte.
Jen a luat devoţionalul cu ea la lucru ca să poată citi în pauză. S-a bucurat mult de mesajele zilnice prin care Dumnezeu îi vorbea. După ce citea mesajul pregătit pentru fiecare zi, Jen punea cartea pe colţul biroului. Într-o zi, Jen s-a întins după carte, dar cartea nu mai era acolo. Surprinsă, a căutat peste tot pe birou, dar tot nu l-a găsit. Cu o zi înainte, Jen lucrase până mai târziu, împreună cu alte câteva angajate. Aşa că a mers la colegele ei şi le-a întrebat dacă nu cumva, din greşeală, vreuna din ele a luat devoţionalul. Nimeni nu văzuse cartea. Deznădăjduită, Jen a relatat incidentul supraveghetoarei ei, care a trimis un e-mail tuturor angajaţilor să întrebe dacă văzuse cineva cartea sau dacă o luase din greşeală. Dacă da, persoana era rugată să înapoieze cartea. Zilele s-au transformat în săptămâni şi cartea tot nu a apărut, într-un final, Jen a hotărât să mă sune să îmi spună cele întâmplate. Eu eram gata să îl judec pe vinovatul necunoscut, căci ştiam sigur că devoţionalul nu avea picioare şi nu se făcuse nevăzut de unul singur!
Aproape imediat am „auzit” un glas încet şi liniştit care îmi spunea că totul este bine. De fapt, dispariţia cărţii s-ar fi putut dovedi a fi un lucru bun. De îndată mi-am schimbat perspectiva de a judeca.
„Îţi fac rost de altă carte”, am asigurat-o eu pe Jen. „Cine ştie? Poate cineva avea nevoie de Dumnezeu în viaţa ei şi acea carte este o binecuvântare pentru ea în acest moment!” Am râs amândouă şi am început să Îi lăudăm pe Dumnezeu, sperând că devoţionalul a ajuns în mâinile cuiva care avea nevoie de el mai mult decât Jen.
A lui Dumnezeu să fie slava pentru ceea ce cred eu că a fost o binecuvântare dublă!
Sharon Long (Brown)
