Cultivă inima! – partea 2

Domnul să vă facă să creşteţi tot mai mult în dragoste unii faţă de alţii şi faţă de toţi, cum facem şi noi înşine pentru voi, ca să vi se întărească inimile şi să fie fără prihană în sfinţenie înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, la venirea Domnului nostru Isus Hristos împreună cu toţi sfinţii Săi. – 1 Tesaloniceni 3:12,13

Am vrut să cresc cartofi dulci cu o formă perfectă. Aceasta impunea o pregătire cu atenţie a solului înainte de a-i cultiva.

Toamna devreme am recoltat cartofii dulci. Erau viziuni ale perfecţiunii, durdulii şi fără neregularităţi. Munca mea asiduă de pregătire a solului şi de îndepărtare a obiectelor străine s-a meritat!

La momentul recoltei am stat în grădina mea apreciind profund lecţia de caracter.

Este caracterul meu fără pietre, pietricele, resturi de materiale de construcţie ale vieţii şi toate impedimentele creşterii unui caracter acceptabil în faţa lui Dumnezeu?

În Matei 5 şi în Luca 6, Isus ne aduce aminte că doreşte în noi un caracter care începe cu o atitudine internă de iubire.

O inimă plină de iubire străluceşte în acţiuni care demonstrează dragostea mea pentru Dumnezeu şi dragostea mea faţă de alţii.

O asemenea inimă nu poate creşte la întâmplare, ea cere cultivarea cu iubire, asemănătoare cu creşterea cartofilor dulci din grădina mea.

Rugăciunea mea azi: Doamne, te rog, cultivă inima mea în timp ce meditez la atitudinile pe care Tu doreşti să le demonstrez prin caracterul meu. Vreau să discern calea Ta, să-mi predau propria voinţă să facă ce este bine înaintea Ta şi, cu ajutorul pe care mi l-ai promis, să rezist în faţa răului chiar şi atunci când sunt sub presiune şi ispitită.


Prudence LaBeach Pollard

Carolyn Sutton
Carolyn Sutton
Știai că Dumnezeu se bucură când privește la tine? Știai că doar când se gândește la tine Îi tresaltă inima în cântare? Cartea „Note de bucurie”, apărută la Editura Viață și Sănătate, este plină de povestiri care amintesc de frumoasă legătură dintre Tata și tine, fiica Lui prețioasă. Cuvântul lui Dumnezeu ne promite că, prin Fiul Său, ne garantează siguranța. Viitorul nostru este sigur.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video