Apă pură, vie

Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete. – loan 4:14

Când ai citit relatarea despre femeia de la fântână, te-ai gândit vreodată cât de însetată trebuie să fi fost? Afară era caniculă, drumul era prăfuit. Lui Isus îi era sete şi a cerut apă. Când a fost ultima dată când ai avut nevoie disperată de un pahar cu apă?

Cândva am participat la o conferinţă foarte mare în luna august. Căldura verii texane depăşeşte patruzeci de grade. Când umblu, eu mă sprijin de un baston (după o operaţie dublă de înlocuire a genunchiului şi alte complicaţii). Mi-a fost foarte greu ca la sfârşitul întâlnirii să îmi croiesc drum pe holurile aglomerate, şi nu doar mie, ci şi altor mii de participanţi.

De același autor

Eu şi soţul meu ne-am croit drum încetul cu încetul spre amfiteatrul mare, dar ajunşi acolo am văzut că piaţa era supraaglomerată. Făcându-ne loc prin mulţime, el a observat un spaţiu deschis în perete unde m-aş fi putut sprijini puţin pentru a mă odihni. Soţul meu trebuia să se întâlnească cu cineva cu care se înţelesese să ne ducă până la maşina noastră. Singurul loc de parcare pe care l-a găsit a fost în parcarea unui hotel, la cinci etaje subteran şi la aproape un kilometru depărtare. Cam după treizeci de minute, soţul meu s-a întors, dezamăgit că persoana respectivă nu a venit. Aşa că am pornit foarte agale puţin mai departe, unde am găsit o zonă sub autostrada interstatală, cu umbră şi câteva bănci aglomerate.

Eu simţeam nevoia să mă opresc tot la câţiva metri. Soţul meu şi-a dat seama că nu voi putea parcurge restul distanţei. A zărit un loc liber pe o bancă unde m-aş fi putut aşeza până mergea el să ceară ajutorul cuiva. A trecut aproape o oră, nu mai băusem nimic de mai bine de şapte ore. În mintea mea s-a cuibărit teama de a nu suferi un atac cerebral, căci eram foarte deshidratată. Pe măsură ce setea mea era tot mai mare, m-am gândit: Doamne, mi-ar prinde foarte bine nişte apă. Pentru ca timpul să treacă mai uşor, am continuat să privesc sutele de oameni care treceau.

Apoi s-a apropiat de mine un bărbat, s-a plecat spre mine şi m-a privit direct în ochi. Într-o engleză stâlcită m-a întrebat: „Aţi dori nişte apă?” Nu a mai spus nimic şi mi-a întins o sticlă de apă curată, rece. Ori de câte ori povestesc această experienţă simt fiori pe spate. Bunătatea subită a acelui străin mi-a întărit credinţa că Isus Hristos încă ne bate pe umăr, oferindu-ne nu doar apă rece în vreme de nevoie, ci şi apa Sa curată a vieţii, tuturor celor care îl acceptă.


June Ayers

Comentariile sunt închise

Apă pură, vie 1 pe e-mail">
Primește devoționalele
pe e-mail
Abonează-te pentru a primi devoționalele pe e-mail în fiecare zi.
Te poți dezabona oricând prin link-ul de dezabonare din fiecare mesaj trimis.