Şi Dumnezeul meu să îngrijească de toate trebuinţele voastre, după bogăţia Sa, în slavă, în Isus Hristos. – Filipeni 4:19
Multe sunt momentele în viaţa mea când rămân mută de uimire văzând operele pline de eleganţă ale lui Dumnezeu, pe care mi le arată chiar şi în vremuri grele. Părinţii mei, dorindu-şi foarte mult ca cei patru copii ai lor să aibă parte de o educaţie creştină, au ales să trăiască intr-un sat filipinez mai retras din Tacras, datorită şcolii creştine de acolo. Din nefericire, în Tacras nu era nicio slujbă de asistentă medicală pentru mama mea. Totuşi, ea a lucrat ca asistentă medicală voluntară timp de aproape zece ani, iar tatăl meu a slujit ca prim-prezbiter în biserică. Viaţa noastră se baza cu totul pe credinţă şi am observat că întotdeauna Dumnezeu ne-a purtat de grijă, deşi casa noastră era ca un spital local. Îmi amintesc şi acum că o ajutam pe mama să aducă pe lume bebeluşi şi să îşi viziteze pacienţii. Deşi mama nu a fost plătită, niciodată nu ne-a fost foame — lucru care pentru familia mea încă rămâne o enigmă. Cum am reuşit să supravieţuim atâţia ani?
Într-o seară ni se terminase mâncarea şi credinţa noastră aproape că se terminase şi ea. Ne rugam şi ne pregăteam să ne punem la somn, când am auzit o bătaie în uşă. O fostă pacientă de-a mamei mele ne-a adus de mâncare. Cu altă ocazie, un străin a lăsat un sac de orez la uşa casei noastre. Primeam hrană şi bani chiar atunci când aveam cea mai mare nevoie, în ciuda faptului că părinţii mei nu aveau un loc de muncă stabil.
În cele din urmă, mătuşa Lourdes a reuşit să aranjeze lucrurile în asa fel încât mama să dea un test şi să poată lucra în Canada ca asistentă medicală imigrantă. Cu ajutorul locului ei de muncă, Dumnezeu a deschis uşi ca noi toţi să mergem în Canada în iunie 2006. Viaţa încă era grea, dar Dumnezeu nu ne-a părăsit niciodată, chiar si atunci când am fost înşelaţi în afaceri, când am fost răniţi de persoanele în care aveam încredere sau când am trecut prin greutăţi din cauza mutării dintr-un loc în altul, întotdeauna Dumnezeu a fost acolo, călăuzindu-ne familia. Poate uneori ne temem că viaţa va fi prea grea dacă alegem să îi predăm totul lui Dumnezeu. Totuşi, în scurta mea viaţă, am observat că, fără Dumnezeu, viaţa este mult mai grea. Când umblăm pe calea pe care El a pregătit-o pentru noi, nu avem motive de îngrijorare. El a făgăduit că va purta poverile noastre. Am învăţat să am încredere că Dumnezeu vede imaginea de ansamblu chiar şi în momentul în care eram pe punctul de a muri de foame sau când viaţa nu avea sens. Privind în urmă, văd cum Dumnezeu ne-a călăuzit familia în vremuri grele, astfel încât să ne bazăm cu totul pe El.
Ai asigurarea – şi fii plină de credinţă – că orice ţi-ar veni în cale, Dumnezeu vede imaginea de ansamblu.
Ellen Jane Tejano-Galupo
