Şi, când staţi în picioare de vă rugaţi, să iertaţi orice aveţi împotriva cuiva, pentru ca şi Tatăl vostru care este în ceruri să vă ierte greşelile voastre. – Marcu 11:25
Încă îmi amintesc ziua în care am văzut pentru prima dată filmul The Hiding Place. Aveam paisprezece ani şi eram la internatul unui liceu din Brazilia. Am fost profund mişcată de povestea Corneliei (Corrie) ten Boom, o creştină olandeză care, împreună cu familia ei, a ajutat foarte mulţi evrei să scape de Holocaustul nazist în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, înainte ca familia ei să fie închisă în 1944.
În perioada în care a fost în închisoare, Corrie a fost tratată inuman şi a pierdut-o pe mult iubita ei soră, pe Betsie, care a murit după ce a rostit în şoaptă cuvintele pline de inspiraţie: „Nu există niciun abis atât de adânc încât El [Dumnezeu] să nu poată pătrunde şi mai adânc.” Ca adolescentă, vizionând acest film pentru prima dată, am fost impresionată de credinţa lui Corrie şi de modul miraculos în care Dumnezeu a eliberat-o după zece luni. Totuşi, un lucru pe care nu l-am înţeles pe deplin atunci a fost rolul esenţial pe care l-a jucat iertarea în viaţa ei în tabără şi după aceea.
Şaisprezece ani mai târziu, acum eram trecută de treizeci de ani şi eram în Statele Unite, am trecut şi eu prin durerea nedreptăţii şi a respingerii. În acele momente, Dumnezeu mi-a reamintit de povestea lui Corrie ten Boom. I-am ascultat mărturia, povestind lupta pe care a dus-o ea pentru a putea ierta. Atunci şi-a dat seama că şi ea greşise înaintea lui Dumnezeu şi avea nevoie de iertarea Lui pentru a putea „scăpa” de amărăciunea din inima ei.
În cartea ei, Tramp for the Lord (1974), ea relata o întâlnire pe care a avut-o cu unul dintre cei mai cruzi paznici din tabăra nazistă în care fusese întemniţată. La trei ani după eliberare, predica la o biserică în Germania. Paznicul nu a recunoscut-o pe când stătea la rând pentru a da mâna cu ea la sfârşitul serviciului divin. Ea nu îi uitase faţa şi s-a rugat la Dumnezeu să o ajute să îl ierte. Ea scrie următoarele: „Pentru câteva momente, mâna lui a rămas în mâna mea, fostul paznic şi fosta întemniţată. Niciodată nu am cunoscut dragostea lui Dumnezeu la fel de intens ca atunci.”
Corrie a deschis un centru de reabilitare pentru supravieţuitorii taberelor de concentrare pe vremea când era în Olanda, înainte de a vorbi în toată lumea despre puterea vindecătoare a iertării şi despre dragostea lui Dumnezeu. Ce inspiraţie este pentru noi să practicăm şi noi iertarea!
Katia Garcia Reinert
