O inimă veselă este un bun leac, dar un duh mâhnit usucă oasele. – Proverbele 17:22
Iarna se apropia şi sosise vremea să strângem recolta din grădină. Fiul şi nora mea au scos cartofii şi morcovii. Apoi au tăiat sfecla şi au cules varza de Bruxelles. Pe lângă munca în grădină, trebuiau să îi ţină pe copii ocupaţi şi fericiţi. Cu fetiţa lor de doar câteva luni nu era greu, dar acest lucru s-a dovedit a fi o provocare în cazul băieţelului de trei ani, Derion. El voia ca părinţii lui să se joace hochei cu el sau să arunce pietre în lac împreună. În cele din urmă a hotărât că ar vrea să culeagă mazărea de pe vrejuri. Le-a cules şi le-a mâncat voios, numind mazărea „fasole”. Garrick şi Stephanie erau încântaţi; cei trei puteau vorbi acum despre interesele băieţelului de trei ani: maşini de pompier, avioane care aterizează pe lac, câinele care se juca în curte şi altele. Derion ne-a arătat apoi locul în care un elan s-a aşezat jos în grădină iarna trecută, apoi au vorbit de cum vor coace cartofii şi cum vor ronţăi morcovii.
A fost o zi lungă, petrecută la soare şi în briza vântului. Cam pe la ora cinci, Garrick şi Stephanie erau obosiţi, dar fericiţi şi înfometaţi, anticipând nerăbdători o masă pregătită din produsele din grădină. Dar nu şi Derion. La fel ca mulţi copii de trei ani care sar peste somnul de amiază, el era morocănos. În timp ce Garrick a curăţat grămezi întregi de cartofi pentru a-i depozita după aceea la rece, Stephanie a hrănit-o pe fetiţă şi Derion a început să arunce animalele de pluş peste tot prin sufragerie. Când Stephanie a început să gătească, el a accidentat maşinuţele de metal în garajul lui şi a aruncat vacile şi porcii lui din plastic din setul de jucării de la fermă. Deşi cina era gata, Stephanie a sperat că îl va putea linişti sugerându-i: „Haide să găsim o carte din care să citim.”
„Nu!” a strigat Derion, cu ochii strălucind în timp ce arunca o altă jucărie de pluş.
Chiar în acea clipă s-au auzit paşii lui Garrick, care venea din pivniţă. „Derion,” a spus el pe un ton hotărât, „tu alegi. Poţi fi băiat cuminte, te duci şi îţi strângi jucăriile şi apoi vii să stai la masă cu noi sau poţi merge singur în camera ta. Cina sau camera ta”, a mai spus el încă o dată. „Ce alegi?”
Bombănind zgomotos, Derion a anunţat: „Eu aleg fasole!”
Dintr-odată a dispărut tensiunea din încăpere. Stephanie a râs. Garrick l-a îmbrăţişat cu putere pe fiul lui. „Da — poţi alege fasole! Dar acum haide să mâncăm.” Cu farfuriile pline de produse din grădină, şi-au plecat capetele şi i-au mulţumit lui Dumnezeu pentru toate binecuvântările – hrană bună şi inimi vesele care au alungat discordia.
Denise Dick Herr
