Fă-o pentru Steven

Căci Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace, şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde. – leremia 29:11

Am putut să mă pensionez la o vârstă destul de fragedă. Am muncit treizeci de ani şi mă gândeam să mai muncesc câţiva ani. Eu cu soţul meu, Steven, am început să ne gândim să ne mutăm într-un stat în care mergeam adesea în vacanţă. A fost o decizie de familie cu care mama, sora mea şi soţul ei au fost de acord. Eram toţi foarte aproape unul de celălalt, încât nu ne puteam imagina să trăim despărţiţi.

Oricât de mult simţeam că îmi va plăcea frumuseţea şi împrejurimile pline de pace din noua zonă, inima mea nu era sută la sută hotărâtă. A fost o decizie luată prin credinţă să părăsim zona noastră familiară şi să pornim de la zero într-o altă zonă.

Într-o zi conduceam pe autostradă şi în acelaşi timp vorbeam cu Dumnezeu. Îmi amintesc că L-am rugat să mă călăuzească în acea decizie importantă. Dintr-odată, am auzit vocea liniştită a lui Dumnezeu spunând: „Fă-o pentru Steven.” Imediat m-am împăcat cu acea decizie şi am ştiut că ne mutăm. Am ajuns acasă şi i-am povestit soţului meu toate cele întâmplate. Apoi i-am sunat şi pe ceilalţi din familie. Cu toţii am decis să facem acel pas prin credinţă! Cât de puţin ştiam ce avea să se întâmple!

Opt luni mai târziu după ce ne-am mutat în noua locuinţă, soţul meu a fost diagnosticat cu o boală rară autoimună numită granulomatoza, sau GW (fiind cunoscută ca granulomatoza lui Wegener). Este urgent să te tratezi cât mai repede şi uneori acea boală este extrem de dificil de diagnosticat. În 2005, boala era nouă chiar şi pentru majoritatea medicilor. Noul nostru medic internist s-a gândit, a ascultat simptomeie lui Steven şi imediat l-a trimis la un reumatolog, care imediat a putut diagnostica boala datorită cunoştinţelor ei despre Wegener. Ea mai avusese pacienţi care aveau acea boală. Cu câţiva ani înainte, acel medic internist a vindecat pe cineva care avea acea boală. Asta nu a fost o coincidenţă şi ştim că a fost mâna lui Dumnezeu pentru a-l ajuta pe Steven să primească cea mai bună şi rapidă îngrijire.

Cu toate că Steven a avut parte de multe încercări de-a lungul anilor cu această boală, am simţit împreună dragostea şi grija lui Dumnezeu. Binecuvântările au fost din plin. Îi mulţumim Domnului în fiecare zi pentru grija pe care o are faţă de noi şi de felul cum Se îngrijeşte de tratamentul lui Steven.

Cu ani înainte de a ne gândi să ne mutăm, Dumnezeu ştia viitorul nostru. El avea un plan pregătit ca să aibă grijă de nevoile soţului meu. Cât de minunat Se îngrijeşte El de fiecare nevoie a noastră!


Jean Dozier Davey

Carolyn Sutton
Carolyn Sutton
Știai că Dumnezeu se bucură când privește la tine? Știai că doar când se gândește la tine Îi tresaltă inima în cântare? Cartea „Note de bucurie”, apărută la Editura Viață și Sănătate, este plină de povestiri care amintesc de frumoasă legătură dintre Tata și tine, fiica Lui prețioasă. Cuvântul lui Dumnezeu ne promite că, prin Fiul Său, ne garantează siguranța. Viitorul nostru este sigur.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video