Să nu vă asemănaţi cu ei; căci Tatăl vostru ştie de ce aveţi trebuinţă, mai înainte ca să-l cereţi voi. – Matei 6:8
Camionul bisericii, înconjurat de troiene de zăpadă, ne-a luat lucrurile noastre ca să ne mutăm din Iowa de Nord către noua zonă pastorală din Oklahoma de Vest. Când am ajuns la noua noastră casă, am găsit pajişti verzi, păsări cântând bucuroase şi temperaturi ridicate.
A fost nevoie să facem multe modificări, printre care a fost nevoie şi de o nouă garderobă pentru noi toţi. De asemenea, fiul nostru avea nevoie de îmbrăcăminte uşoară, dar şi de haine mai mari pentru el, deoarece crescuse cincisprezece centimetri în timpul clasei a noua! Majoritatea hainelor pentru mine şi fetele noastre le-am făcut eu. Costumul negru al soţului meu era ţinuta lui de Sabat. Dar, evident, hainele grele de iarnă, care erau mai degrabă „din nord”, trebuiau schimbate în curând.
Lipsa banilor era ceva obişnuit. Salariul de la conferinţă pe care soţul meu îl primea la acea vreme abia acoperea nevoile noastre de bază. Salariul pe care îl primeam de la ziarul unde lucrez era direcţionat către educaţia creştină pentru copii. Am reuşit să facem rost de pulovere uşoare şi sacouri pentru copii, dar eu încă aveam nevoie de îmbrăcăminte pentru biserică.
„Doamne, ştii că îmbrăcămintea groasă de iarnă pe care o purtam în Iowa de Nord nu este potrivită pentru Oklahoma, ca să nu mai menţionez de câţi ani o am. Am nevoie cu disperare de ceva nou pe care să îl port la biserică”, m-am rugat.
Într-o zi, în timp ce parcurgeam cei patruzeci de kilometri către locul de muncă, am avut un simţământ puternic că era un sacou special care mă aştepta în lanţul de magazine din oraşul unde lucram. Mi-l şi imaginam pe raft – vedeam chiar şi eticheta cu preţul; era atât de ieftin, încât puteam să îmi permit. Când a venit pauza de prânz, m-am dus grăbită la magazin şi am găsit acel sacou special care mi-a fost arătat. Era mărimea mea, singurul model din magazin şi avea acelaşi preţ pe care l-am văzut în timpul rugăciunii mele.
Când am dus sacoul vânzătoarei, ea mi-a spus: „De unde îl ai? Noi nu avem asemenea sacouri pe stoc.” I-am arătat că numele companiei lor era pe eticheta sacoului. Mi-a luat banii, comentând: „Este foarte ciudat!”
Am purtat acel sacou mulţi ani şi niciodată nu l-am pus pe mine fără să îmi amintesc cum Dumnezeu a avut grijă de nevoia mea într-un mod atât de special!
Teresa A. Sales