Incredinţează-ţi soarta în mâna Domnului, încrede-te în El, şi El va lucra. – Psalmii 37:5
Imediat după ce ne-am mutat într-o nouă comunitate şi am luat legătura cu noua familie din biserică, eu şi soţul meu ne-am familiarizat cu câteva persoane care apoi ne-au devenit prieteni.
Două dintre acele persoane şi-au exprimat dorinţa lor de a descoperi mai multe despre Dumnezeu şi poruncile Lui. Am făcut cu ei studii biblice, iar apoi răspunsul lor în urma prezentărilor de doctrine ne-a convins că dorinţa lor de a se boteza era una sinceră.
Noii noştri prieteni aveau un nepot. El era prezent la fiecare studiu biblic, dar odată ce studiul începea nu îl mai vedeai prin preajmă. El se băga sub masa unde noi studiam. Îşi mai făcea simţită prezenţa doar printr-o călcare neplanificată pe piciorul cuiva sau prin atingerea picioarelor altora. Mersul la biserică era ceva obişnuit pentru acel copil din moment ce bunicii lui erau mereu prezenţi.
Într-un Sabat, pe când copilul avea aproape trei ani, stătea cu bunicii lui în timpul serviciului divin. Se părea că el asculta cu atenţie ceea ce predicatorul avea să spună. În predică era vorba despre felul cum Adam a fost neascultător faţă de Dumnezeu şi cum s-a ascuns de El în Grădina Edenului după ce a păcătuit. Predicatorul a ajuns în punctul în care arăta reacţia lui Dumnezeu şi a rostit cu glas tare cuvintele Domnului: „Adam, unde eşti? (Geneza 3:9).
Dintr-odată, de pe o bancă din casa de rugăciune, cu aceeaşi claritate cu care a fost rostită întrebarea de către predicator, băieţelul de trei ani a răspuns cu vitejie: „Sunt aici!”
Deşi astăzi este adolescent, acel tânăr încă ascultă de vocea lui Dumnezeu din viaţa lui şi face cursuri pentru a fi diacon.
Copiii sunt foarte influenţaţi de părinţi şi de modelele de urmat – dar mai mult de ceea ce văd că modelele fac decât de ceea ce le spun adulţii că ar trebui să facă.
Noi, părinţii, şi celelalte modele de urmat suntem responsabili pentru felul cum ne educăm copiii în familiile noastre să facă totul ca şi cum ar îndeplini fiecare responsabilitate pentru Domnul. Trebuie să le amintim mereu că Dumnezeu îi iubeşte necondiţionat şi că ei au fost încredinţaţi Lui.
Prin cuvintele şi în mod special prin exemplul nostru, îi putem instrui să facă alegeri care îi vor ajuta să răspundă apelului atunci când Dumnezeu îi cheamă. Apoi ei vor răspunde: „Sunt aici!”
Quilvie G. Mills
