Dacă vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine şi râurile nu te vor îneca; dacă vei merge prin foc, nu te va arde şi flacăra nu te va aprinde. – Isaia 43:2
Una dintre colegele mele de cameră era maniacă depresivă, schizofrenică şi alcoolică. Ea făcea abuz şi de medicamentele prescrise. Suferise leziuni pe creier intr-un accident de maşină. Atunci când a încercat un nou medicament pentru a o ajuta să se lase de fumat, a suferit efecte secundare: halucinaţii şi furie. Ea se ascundea în dulapurile din dormitorul nostru sau spărgea becurile cu cuţite de bucătărie. Într-o perioadă de şase săptămâni, a avut două înfăţişări la tribunal şi patru iubiţi. Ne-a rearanjat borcanele cu conserve şi a bătut sute de cuie în pereţii noştri la orice oră din noapte. Avea încercări sinucigaşe uneori, însă refuza evacuarea. Ne simţeam de parcă am semnat inconştient concesiune cu o prezenţă rea.
În cel mai rău punct, eu şi cealaltă colegă am realizat că siguranţa noastră era pusă în pericol şi toate bunurile noastre erau expuse furtului, daunelor sau incendierii. Această criză ce se desfăşura m-a făcut să înţeleg dintr-odată ce este cu adevărat important în viaţă. Dacă documente importante, instrumente muzicale, fotografii, suveniruri din călătoriile din afara ţării, artefacte din copilărie şi cărţi alese cu atenţie din biblioteca noastră personală ar pieri prin furt, distrugere intenţionată sau incendiere, cum am reacţiona?
Ce este cu adevărat important în această viaţă? în momente de multă adrenalină, nu este timp pentru a cântări conceptele filosofice sau spirituale la calitate înaltă. Eu şi colega mea de cameră l-am căutat pe proprietar pentru a-i cere să o evacueze pe colega noastră periculoasă. Oricum, eram îngrijorate şi pentru bunăstarea ei. Era un noiembrie neobişnuit de rece, cu zăpadă, aşa că ne-am rugat stăruitor ca ea să aibă un loc sigur unde să meargă şi să nu ajungă pe străzile reci. Am realizat că lucrurile materiale sunt nimic în comparaţie cu bunăstarea oamenilor.
Domnul ne-a purtat de grijă. Colega noastră cu probleme a fost în cele din urmă evacuată, dar a avut şi un loc în care să meargă. Faptul că bunurile noastre au fost cruţate pălea în comparaţie cu mulţumirea că am supravieţuit acestei încercări. A fost cea mai frumoasă zi a recunoştinţei avută vreodată! Domnul nu ne-a lăsat, nici nu ne-a părăsit. În această bătălie dintre lumină şi întuneric, în cele din urmă, Mielul lui Dumnezeu a învins.
Niciodată nu au mai avut bunurile lumeşti aceeaşi însemnătate pentru noi. Prin toate acestea, noi am văzut mai clar puterea pe care o poate avea cineva – chiar sub atac – prin Domnul Isus Hristos.
Erin Parfet
